Moţiunea de cenzură a fost respinsă. Ponta rămâne premier

Ultima actualizare:

    Victor Ponta, după respingerea  moţiunii: „Avem guvern, avem majoritate, mergem mai departe”Foto: Mediafax
Victor Ponta, după respingerea moţiunii: „Avem guvern, avem majoritate, mergem mai departe”Foto: Mediafax

Zi neagră pentru Opoziţie.

Moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta a fost respinsă, ieri. Astfel, au fost înregistrate 194 de voturi „pentru”, faţă de 278 necesare pentru adoptare, alte 13 voturi fiind „împotrivă”, iar şapte anulate. Potrivit rezultatului anunţat în plenul Parlamentului, au fost 207 voturi valabil exprimate. Moţiunea de cenzură inititulată „Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!” a fost semnată de 183 de parlamentari. „Sigur că am emoţii! E moţiune de cenzură”, a declarat premierul, la intrarea în Plen, şchiopătând. Apoi, l-a întrebat ironic pe un coleg din PNL. „M-aţi văzut şchiopătând şi aţi sărit pe mine?”. Ponta are probleme cu ligamentele de la genunchiul stâng, după ce s-a accidentat la un meci de baschet. Pe de altă parte, el are probleme cu legea. Procurorii DNA îl acuză de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul de corupţie de la companiile energetice Turceni şi Rovinari.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Cristina Păsăroiu și Andrea Bocelli au cântat împreună de Revelion la Abu Dhabi. FOTO: Luca Rossetti/Facebook
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Panoramă Manhattan FOTO SHUTTERSTOCK
vizual craciunite jpg
image png
find the star min jpg
image png
masini trafic  Foto carVertical jpg
table istock jpg
sursa pro (3) jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net