Patru polițiști, cercetați disciplinar fiindcă au făcut grătar în timpul serviciului
Patru agenți de la Ordine publică din Capitală au fost luați la rost de șefii lor după ce pe internet a apărut o înregistrare cu ei făcând grătar în timpul orelor de lucru. Polițiștii ascultau muzică într-o hală din cartierul Giulești, unde au „tras”, ca la han, cu mașina de intervenție.
Cei patru polițiști lucrează la Secția 4 și au fost audiați deja de superiorii lor. Ei sunt cercetați disciplinar, după ce s-a descoperit că și-au luat câteva ore libere în timpul serviciului pentru a face un grătar. Întâmplarea a avut loc acum zece zile, spun reprezentanții Poliției Capitalei. „Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti condamnă acest comportament şi are toleranţă zero faţă de cei care nu îşi exercită cu corectitudine atribuţiile de serviciu şi dezaprobă aceste forme de manifestare, izolate, dar care aduc atingere imaginii Poliţiei Capitalei şi poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea cu profesionalism”, se arată într-un comunicat a Poliției.
Toți cei patru au foist suspendați pe durata anchetei și riscă o penalizare financiară din salariu sau chiar excluderea din Poliție.