Poftiţi în paradisul lalelelor!
În faţa ochilor ni se aşterne un covor multicolor şi înmiresmat de lalele. Nu am ajuns în Olanda, numită şi Ţara lalelor, ci în comuna Tâncăbeşti (judeţul Ilfov), unde George Bunda a umplut un hectar şi jumătate numai cu flori.
Am descoperit un loc rupt din rai. Se numeşte Belvedere Snagov Bulbi, e situat la 37 de kilometri de Bucureşti şi, odată ce ai ajuns aici, ţi se taie respiraţia. Un câmp imens cu flori, un paradis al lalelelor, zeci de culori şi soiuri cum doar în poze vezi. „Regina nopţii”, „Visul alb”, sau „Primăvara verde” sunt doar câteva dintre lalelele plantate de ilfoveanul George Bunda.
„Totul a pornit dintr-o pasiune şi dintr-o dragoste pentru flori. Eu sunt inginer, dar am vrut să demonstrez că se poate face ceva şi în România în domeniul acesta. Suntem primii şi singurii producători de bulbi din România. Acum patru ani am adus primii bulbi din Olanda şi apoi i-am înmulţit. Anul acesta, de exemplu, am ajuns la o producţie de 400.000 de lalele. Noi facem bulbi bio... De exemplu, bulbul acesta o să facă trei lalele la anul”, ne-a spus horticultorul, care a plantat peste 60 de soiuri de lalele.
După ce sunt ţinuţi în condiţii speciale la rece, bulbii de lalele se plantează începând cu luna septembrie şi până în ianuarie, iar în martie şi aprilie înfloresc. Un bulb de lalea costă un leu, iar după ce se vor scutura, va veni rândul bujorilor şi al trandafirilor să ne încânte simţurile şi privirea. „Lângă lalele, avem şi bujori, care vor înflori în maximum trei săptămâni, iar după aceea ne vom bucura de trandafiri”, a conchis horticultorul.