Descoperire menționată în Biblie la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Ce au găsit recent arheologii la locul învierii lui Iisus
O echipă de cercetători a făcut o descoperire la Sfântul Mormânt din Ierusalim, care pare să confirme cele scrise în Biblie despre locul unde ar fi fost înmormântat Iisus Hristos. Ce s-a găsit?

Descoperire impresionantă la locul învierii lui Iisus
Arheologii italieni de la Universitatea Sapienza din Roma au făcut o descoperire remarcabilă la Sfântul Mormânt din Ierusalim, care ar putea să susțină cele scrise în Biblie despre locul unde ar fi înmormântat Iisus Hristos, anunță „Daily Mail”.
Echipa de cercetători a identificat vestigii ale unei grădini antice sub fundația Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim. Descoperirea pare că să confirme Evanghelia după Ioan, care menționează o grădină în apropierea locului unde Iisus a fost înmormântat: „Acum, în locul unde a fost răstignit, era o grădină; iar în grădină un mormânt nou, în care nu a fost încă așezat un om. Acolo L-au pus pe Isus”, conform Evangheliei după Ioan 19:41.
Vestigiile găsite au fost datate din epoca pre-creștină și corespund perioadei în care s-ar fi desfășurat evenimentele biblice, în jurul anului 33 d.Hr, menționează publicația. Săpăturile au început în anul 2022, în timpul renovării Bisericii Sfântului Mormânt, însă arheologii au descoperit abia acum „dovezi ale prezenței măslinilor și viței de vie de aproximativ 2.000 de ani”, după spusele lor. Cu toate acestea, cercetătorii nu au finalizat încă testele cu radiocarbon pentru datarea exactă a rămășițelor.
Sfântul Mormânt, vizitat anual de milioane de oameni
Biserica Sfântului Mormânt, unul dintre cele mai sacre locuri ale creștinismului, atrage anual aproximativ 4 milioane de pelerini din întreaga lume. Construită în anul 335 pe locul unui templu roman dedicat zeiței Venus, biserica a fost ridicată la porunca împăratului Constantin I, care ar fi dorit să ofere însemnătate locului unde ar fi fost înmormântat Iisus Hristos.
În urma lucrărilor recente de restaurare, cercetătorii susțin că ar fi găsit un mormânt despre care se crede că ar fi al Mântuitorului. Cercetătoarea Francesca Romana Stasolla a afirmat că împăratul Constantin I, având cunoștință de semnificația acestui loc, ar fi ales să construiască biserica exact deasupra templului roman pentru a proteja și izola mormântul.


































