Ponta mai stă două săptămâni la turci
Victor Ponta ține la imaginea sa de bărbat. Presat de armata PSD să vină mai devreme din Turcia, premierul a anunțat că revine”pe picioare, nu în scaun cu rotile sau cârje”.
Ponta menține suspansul și asupra sosirii sale și a anunțat un termen vag în care să fie așteptat pe plaiurile mioritice: “în maxim două săptămâni”. “Ieri am fost încă o dată la doctor şi am maxim două săptămâni în care nu pot pune piciorul jos”, a spus Ponta duminică seară la B1 tv. Vestea vine după ce tot premierul anunțase, săptămâna trecută, că este posibil să revină în ţară începând cu 6 iulie.
Premierul Victor Ponta a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng. În lipsa sa, Gabriel Oprea a fost desemnat prim-ministru interimar. Liderii PSD i-au cerut lui Ponta să se întoarcă în țară, pentru a rezolva diferendul cu UNPR. Reprezentanții formațiunii lui Gabriel Oprea au anunțat că vor vota pentru numirea ca șef al SIE a lui Mircea Răzvan Ungureanu, deși PSD a spus nu.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a fost cel mai vocal și a declarat că în locul lui Ponta “aș fi venit și în cărucior în țară, pentru că așa fac bărbații de stat”. Premierul a mai anunțat că în prima zi în care va veni în ţară va merge şi la DNA pentru o nouă audiere în dosarul ”Șova”, în care este urmărit penal pentru trafic de influență.