Președintele Sanitas: ”Peste 50.000 de cadre medicale sunt nevaccinate, dar nu pot fi obligate. Își vor suspenda contractul”

Ultima actualizare:

    Viorel Hușanu, președintele Sanitas București, nu este de acord cu vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale
Viorel Hușanu, președintele Sanitas București, nu este de acord cu vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale

Viorel Hușanu, președintele Uniunii Sindicale Sanitas București, a anunțat că 50.000 de cadre medicale sunt nevaccinate, dar că nu este de acord ca acestea să fie obligate să se injecteze. În plus, acesta a arătat că doctorii și asistentele au amenințat că-și vor suspenda contractele de muncă.

Este scandal mare în domeniul medical, după ce președintele Klaus Iohannis a declarat marți, 21 septembrie, într-o conferință de presă, la New York, că angajații din domenii esențiale, precum Sănătatea, ar trebui să fie obligați să se vaccineze împotriva Covid-19.

”Nu este normal ca unii medici să dea mesaje antivaccin”, a arătat șeful statului.

Imediat, în țară s-au inflamat spiritele. Reprezentanții personalului medical au ieșit și au declarat că nimeni nu poate fi obligat să se vaccineze.

„Sunt aproape 30% din salariații din sistemul de sănătate și asistență socială nevaccinați. Asta înseamnă că peste 50.000 de salariați din aceste domenii încă nu s-au vaccinat, pe care nu-i poți obliga. Nu știm dacă au trecut prin boală sau nu, nici statul nu știe. Sunt oameni care spun că dacă vor fi obligați să se vaccineze își vor suspenda contractul de muncă la cerere. (...) Ei nu vor să se vaccineze și punct. Au motivele lor, motive care sunt amplificate de ceea ce vedem că se întâmplă pe plan politic”, a spus Viorel Hușanu la Radio RFI. Președintele Sanitas a adus în discuție și scandalul dozelor de vaccin cumpărate de România, care a ajuns pe masa procurorilor.

Președintele Sanitas: ”De ce ați încheiat contract de 120 de milioane de doze de vaccin pentru populația puțină a României?”

El este de părere că cineva a făcut o afacere din asta, iar acum vrea să le consume prin obligativitatea vaccinării.

”Gândiți-vă că au făcut acum denunțul la DNA pentru achiziția a celor 120 de milioane de doze de vaccin. Ce poate înțelege un om simplu sau un cadru medical că se întâmplă? De ce ați încheiat contract de 120 de milioane de doze de vaccin pentru populația puțină a României. E clar că cineva a făcut o afacere din acest lucru, iar acum trebuie să consume acele doze și cum să o facă decât prin obligativitatea unor categorii de a se vaccina. Acest lucru e ca un bumerang împotriva clasei politice. Pentru că subiectul nevaccinării cadrelor medicale, adus în spațiul public, s-ar putea să se întoarcă împotriva lor. Populația se va întreba: Dacă un medic nu se vaccinează, noi de ce am face-o?”, a mai spus președintele Federației Sanitas București.

DNA a înregistrat un dosar penal pentru achiziționarea dozelor de vaccin

Direcția Națională Anticorupție a anunțat, marți, că a înregistrat un dosar penal privind modalitatea prin care România a achiziționat dozele de vaccinuri anti-Covid, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent.

Urmărirea penală se face pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, in rem.

DNA precizează că această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidenţă penală.

Premierul Florin Cîțu: ”Vlad Voiculescu a semnat și pentru cumpărarea unui vaccin care nu este aprobat”

Valeriu Gheorghiță a explicat că modalitatea de achiziție a vaccinurilor în țara noastră se supune aceleiași proceduri, care a fost întocmită și elaborată de Comisia Europeană.

Același lucru la spus și premierul Florin Cîțu, care a punctat însă că Vlad Voiculescu este ministrul Sănătății care a semnat actele pentru cumpărararea celor mai multe doze, inclusiv a unui vaccin care nu a fost încă aprobat.  

Citește și: 

Vaccinarea obligatorie, pentru prima dată în România. Ce instituție o impune

Nelu Tătaru propune vaccinarea obligatorie a anumitor persoane. Vezi dacă te numeri printre ele!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Stațiunea Râușor din Retezat  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (25) jpg
posesori masini webp
Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (37) jpg
turist francez jpg
avion jpg
pestera ochii lui dumnezeu jpg
turisti americani jpg
tanar decedat vaslui Foto Vremea noua jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net