Recomandări de weekend: Poftiţi la «Festivalul Berii»!
Cu 10.000 de litri de bere! Aşa vor să combată edilii sectorului 3 canicula anunţată pentru acest sfârşit de săptămână. Butoaiele cu zeamă de hamei vor aştepta însetaţii în parcul IOR, la ”Festivalul Berii”.
Pentru ca să se îndeplinească toate criteriile unui festin culinar, organizatorii pun la bătaie şi mâncare aleasă: cârnaţi de toate felurile şi pentru toate gusturile, coaste de porc, ciolan pregătit ca la mama acasă, mici uriaşi, frigărui boiereşti, ceafă de porc cu arome. Dacă nu este suficient pentru gurmanzi, atunci ce părere aveţi de faptul că un berbec de peste 50 de kg va fi pregătit la proţap, după o reţetă secretă de maeştrii bucătari? Amatorii de petrecere sunt aşteptaţi în Parcul IOR, astăzi şi mâine între orele 12.00 şi 22.00.
BUCUREŞTI
Sâmbătă: ”HamFest”, un festival dedicat iubitorilor de câini - str. Barbu Văcărescu nr 162-164, intrare liberă, program între orele 11.00-17.00; Deschidere ”Water Park” - Calea București nr 255 A, Otopeni, intrare 50 de lei, între orele 9.00-20.00.
Duminică: Festivalul ”Amintiri din Copilărie - Parcul Kiseleff, acces liber, program 11.00-22.00; Festivalul ”MetalHead Meating” - Cotroceni Open Air ora 14.30, Bd. Timișoara în spate la AFI Cotroceni, bilet 80 de lei
RÂŞNOV
Pentru cei care vor să fugă de caniculă în afara Capitalei, Click! vă recomandă ”Dino Parc Râșnov”. La 15 km de Brașov, 45 de dinozauri în mărime naturală vă așteaptă într-un parc de 1, 4 ha a cărui amenajare a costat 5 milioane de euro. Programul este între orele 9.30-20.00, iar intrarea costă 28 de lei pentru adulți și 22 de lei pentru copii.