Sclavie în Argeș: primarul din Berevoești, amendat, dar neanchetat
Corpul de control al Prefecturii Argeș a aplicat amenzi usturătoare persoanelor din administrația publică locală din Berevoești. Primarul Florin Proca, secretarul primăriei și asistentul social din localitate au fost sancționați pe motiv că nu au luat măsuri pentru a preîntâmpina actele de sclavie care se petreceau în Berevoești de ani buni.
Edilul Florin Proca a fost amendat cu 7.500 de lei pentru trei abateri: neefectuarea anchetelor sociale în termen, neemiterea de dispoziţii în termen, necalcularea orelor de muncă la salariul minim actualizat. În ciuda dosarului consistent referitor la stăpânii de sclavi din localitatea pe care o conduce, primarul nu e vizat de anchetă. El nu a fost chemat încă la audieri, susține vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mânzână. „Există o anchetă în plină desfăşurare. Deocamdată nu putem spune prea multe. Vă pot confirma că edilul localităţii Berevoeşti nu a fost chemat să dea declaraţii cu privire la situaţia din localitate”, a declarat acesta, potrivit mediafax.ro.
Secretarul Primăriei Berevoești a fost și el amendat cu 7.500 de lei pentru neefectuarea anchetelor sociale în termen, neemiterea de dispoziţii în termen, dar şi pentru nesoluţionarea în termen a cererilor pentru ajutor social. Asistentul social va trebui să achite 2.000 de lei pentru nesoluţionarea în termen a cererilor pentru ajutor social şi neîntocmirea proiectului. Multe din deficiențele constatate nu au legătură cu dosarul instrumentat de procurorii DIICOT.
Nu mai puțin de 38 de persoane au fost reţinute, săptămâna trecută, în urma a 40 de percheziţii din localitatea argeşeană Berevoeşti. Ele au fost arestate preventiv. Anchetatorii bănuiesc că, din 2008 şi până în prezent, s-au constituit mai multe grupuri infracţionale care au recrutat zeci de persoane minore şi majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice, cu situaţii materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat şi prin obligarea la practicarea cerşetoriei.
Victimele stăpânilor de sclavi, tratate într-un loc secret
Un număr de 12 adulţi exploataţi de stăpânii de sclavi din Berevoeşti, judeţul Argeş, au fost ascunși de ochii lumii și de anchetă într-un loc secret. Aici, ei sunt tratați pentru a trece peste traumele suferite de-a lungul anilor, informează reprezentanții Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, conform news.ro.
Cele 12 victime primesc ajutor din partea unei organizaţii non-guvernamentale, care le asigură asistenţă medicală primară, precum şi trei mese şi două gustări pe zi, îmbrăcăminte, încălţăminte, dar şi produse de igienă personală. Separat, doi copii care au fost victime ale aceleiași rețele de sclavi, sunt tratați și îngrijiți de asistenții sociali.