Topul celor mai datoare județe din România

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Datoriile autorităților locale au ajuns, la finalul lunii noiembrie, la 217 milioane de lei, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut când datoriile mai vechi de 90 de zile ale autorităților locale au fost de 259 milioane de lei.

Potrivit Capital.ro, cel mai dator județ este Vâlcea, acolo unde arieratele mai vechi de 90 de zile, ale autorităților locale, sunt de 25 de milioane de lei.

Al doilea cel mai dator județ este Constanța, acolo unde primăriile și consiliile județene, dar și prefecturile, au facturi neplătite de 21,06 milioane de lei. Mangalia conduce topul, cu datorii neplătite de 3,7 milioane de lei.

Al treilea județ în top este Suceava, cu datorii de 14,12 milioane de lei.  Mare parte din sumă, respextiv 11,97 milioane de lei reprezintă restanțele primăriei Suceava.

Al patrulea județ în topul datornicilor este Giurgiu, cu facturi neachitate de 12,35 milioane de lei. Comuna Ghimpați  are datorii de 3,10 milioane d elei, aproape cât au toate primăriile din județul Gorj (3,8 mil. lei), și aproape de două ori mai mult decât județul Harghita (1,7 mil. lei).

Maramureș e un alt județ dator, aflându-se pe locul patru în acest clasament. Autoritățile locale de aici au restanțe mai vechi de 90 de zile în valoare de 11,7 milioane de lei. Județul Neamț are arierate în valoare de 9,3 milioane de lei. Prahova are arietate în valoare de 9,4 milioane de lei. Primăria Ploiești este cea mia datoare, având restanțe de 2,49 milioane de lei.

Județul Teleorman are restanțe de 7,14 milioane de lei. București are datorii similare cu Teleorman, respectiv de 7,88 milioane de lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net