Tragedia de pe Snagov: «Dacă întârziam două secunde, erau toţi morţi»
Ţipete, gemete de durere şi mult sânge. Acesta e tabloul terifiant pe care l-au văzut sâmbătă noapte (13 iunie) cei care au ajuns primii la locul tragediei de pe Lacul Snagov. Un tânăr inconştient, la cârma unei ambarcaţiuni de mare viteză, i-a sfârtecat pur şi simplu pe oamenii dintr-o şalupă ce traversa lacul.
O seară liniştită s-a transformat într-un coşmar pentru câţiva tineri veniţi să se relaxeze la restaurantul “Dolce Vita” de pe malul Lacului Snagov. Au lăsat maşinile în apropierea debarcaderului central din Snagov şi au sunat la restaurant să ceară o şalupă care să-i ducă pe malul celălalt, aşa cum e obiceiul prin zonă.
După ce au petrecut câteva ore pe terasa localului, cei patru, doi bărbaţi şi două femei, au vrut să se întoarcă la maşină. Puţin după miezul nopţii, ei s-au urcat în ambarcaţiunea Spat, folosită de restaurant pentru clienţi şi condusă de Ionuţ Conea. Alături de aceştia a mai urcat un localnic din zonă, în vârstă de 60 de ani.
În timp ce traversau lacul, şalupa cu cei şase oameni la bord a fost izbită în plin de o ambarcaţiune Commander, la bordul căreia se aflau Alexandru Popescu (27 de ani) şi alţi patru prieteni. Bubuitura produsă i-a alertat pe cei aflaţi pe terasa restaurantului. Administratorul localului alături de soţia sa şi câţiva prieteni au sărit într-o barcă şi au ajuns imediat la locul tragediei. “Dacă întârziam două secunde ar fi fost toţi morţi. Când am ajuns, şalupa aproape se scufunda, iar victimele gemeau de durere. Aveau răni grave la faţă şi la picioare. I-am mutat în barca noastră şi i-am adus la mal”, ne-a povestit administratorul restaurantului, Gabriel Oprea.
Salvatorii au alertat autorităţile, iar răniţii au fost preluaţi de ambulanţe. Printre aceştia o femeie de aproximativ 30 de ani, găsită în comă şi internată la Spitalul Floreasca. Tot la Floreasca a mai fost internat un bărbat cu traumatism cranio-cerebral minor, iar la Spitalul Elias au fost internaţi o femeie şi un bărbat cu traumatisme cranio-cerebrale minore şi fracturi deschise de membre inferioare. Ionuţ Conea, care conducea şalupa restaurantului, a scăpat teafăr.
El a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero. În momentul impactului, bărbatul de 60 de ani a fost aruncat din barcă. Scafandrii i-au găsit trupul neînsufleţit ieri, în jurul orei 11.30, la 40 de metri de ambarcaţiunea care s-a scufundat la scurt timp după impact. Dacă în şalupa mică a fost carnagiu, tinerii din cealaltă ambarcaţiune nu s-au ales cu nici o zgârietură. Mărturie stă şalupa, care era ieri acostată lângă restaurantul Dolce Vita. Alexandru Popescu, cel vinovat de dezastru, a refuzat testarea cu etilotestul şi a fost dus la Spitalul Elias pentru analize.
300 de ambarcaţiuni circulă pe lac
- Lacul Snagov este situat la o distanţă de 30 km de Bucureşti, are o suprafaţă de 5,75 km pătraţi şi adâncimea maximă de 9 m.
- În prezent, sunt înregistrate circa 700 de ambarcaţiuni la Primăria Snagov, dintre care 300 circulă efectiv pe lac.
- Pe Lacul Snagov nu există indicatoare pentru viteză. Limita maximă de viteză în zona restaurantului Dolce Vita este de 40 km/h.
Așa arată o ambarcaţiune Commander
Lungime: 8,76 metriLăţimea punţii: 2,59 metriGreutate: 2,925 kgCapacitate rezervor: 492 litriNumăr locuri: 4Preţ estimat: 23.000 $