Trei fete au murit carbonizate în restaurant, polițistul a luat șpagă ca să se mușamalizeze
Incredibil, dar adevărat! Un polițist de la Garda de Coastă a fost prins pe stradă, miercuri (8 iulie), de procurorii DNA, în timp ce primea mită pentru a influenţa desfăşurarea anchetei în cazul incendiului de la Restaurantul Beirut, din aprilie 2014. Atunci când trei fete au murit arse de vii.
Poliţistul a cerut 22.000 de euro pentru a interveni, prin intermediar, pe lângă procurorul care instrumentează dosarul deschis după incendiul produs la restaurantul libanez din Constanța, în care şi-au pierdut viaţa trei angajate ale localului.
Surse judiciare, citate de România TV, susţin că polițistul Cicerone Dinică i-a promis patronului de local, George Karam, că, în schimbul banilor şi al unor obiecte de mobilier în valoare de 6.000 de euro, va interveni pentru o soluţie favorabilă.
Acesta este cercetat pentru ucidere din culpă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Intermediar urma să fie un văr de-al său, procuror la Galaţi, care cunoaşte persoane influente de la Bucureşti.
Ancheta este în curs de desfăşurare. Reprezentanţii Gărzii de Coastă Constanţa susţin că până în prezent nu au fost anunţaţi cu privire la acest incident.
În aprilie 2014, trei tinere au murit şi alte patru persoane au fost rănite într-un incendiu izbucnit în restaurantul Beirut din Constanţa.
Focul, care a afectat o clădire cu două etaje în care mai funcţionau un pub şi un cazino, a fost stins de pompieri după mai bine de cinci ore.
Cele trei fete care au fost găsite carbonizate într-un vestiar al restaurantului sunt Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă, cunoscută ca Micky, dansatoare de bellydance, şi Nicoleta Vasiliţeanu.