Un bărbat și-a alergat soția cu un cuțit prin Botoșani și a înjunghiat doi trecători care au vrut să intervină
Un bărbat de 59 de ani a înjunghiat două persoane și a terorizat centrul Botoșaniului în încercarea de a-și răni soția de 51 de ani. În goana sa după nevastă a spart geamuri și a intrat cu forța în sedii de firme și birouri
Violenţa în familie a înregistrat ieri un nou episod şocant în Botoșani. Potrivit monitorulbt.ro, o femeie în vârstă de 51 de ani, care locuieşte în zona Liceului Sportiv, a depus o plângere la poliţie, împotriva soţului agresiv. Oamenii legii au emis un ordin de restricţie pe numele bărbatului, în vârstă de 59 de ani. Acesta a aflat abia joi de decizia poliţiştilor, care îi interziceau, astfel, să se mai apropie de soţia lui.
Soțul a vrut să-și pedeapsă nevasta care îl reclamase la poliție
Înfuriat peste măsură, bărbatul s-a înarmat cu un cuţit şi a pornit în căutarea femeii, prin oraş. A găsit-o în apropierea parcului de la Casa Tineretului. A început să o înjure şi ameninţe imediat cum a văzut-o. Speriată, femeia a fugit şi s-a refugiat în scara unui bloc. A fost, însă, urmărită de soţul ei, care a început să o lovească, printre înjurături şi ameninţări.
Trecător înjunghiat după ce a încercat să intervină
Un trecător a văzut cum biata femeie era maltratată de bărbatul înfuriat și a intervenit pentru a-l potoli. Soțul s-a simțit jignit și l-a atacat cu cuțitul pe binevoitor și l-a tăiat în zona brațului. Profitând de disputa dintre cei doi, soția terorizată a fugit din nou, iar suspectul a luat-o la goană după ea, abandonându-și victima înjunghiată. A urmat o nouă cursă pe străzi.
Al doilea trecător înjunghiat de soțul înfuriat
Femeia a traversat parcul în fugă, urmărită de soțul cu cuțitul în mână. Au fugit pe alei iar lumea îngrozită fugea din calea lor ca în filme. În cele din urmă soția care a avut”tupeul”să-și reclame la poliție partenerul pentru violențe s-a refugiat în biroul unui executor judecătoresc din zona Casei Tineretului. Cuțitarul a văzut-o unde a intrat, a spart geamul uşii de acces în clădire şi a pătruns în interior. Nu înainte de a lua şi un ciob din geamul spart, pe care-l folosea pentru a-i ameninţa pe cei din jur. La un moment dat acesta l-a tăiat pe unul dintre angajaţii biroului la nivelul braţului în timp ce o ameninţa cu moartea pe soţia sa şi pe cei aflaţi în interiorul imobilului.
Bărbat cercetat pentru opt infracţiuni
Ulterior, bărbatul a fugit din biroul vandalizat, lăsând în urmă angajaţii şi pe soţia sa şocaţi de cele petrecute. Oamenii au sunat între timp la 112. La faţa locului au ajuns cinci echipaje de poliţie, care au împânzit întreg cartierul în căutarea agresorului.”În urma verificărilor efectuate de către polițiști, bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Botoșani, fiind condus la sediul poliției pentru audieri. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de violenţă în familie, nerespectarea hotărârii judecătoreşti, două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, violarea sediului profesional, distrugere, ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a precizat pentur monitorulbt.ro, Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.
Este al doilea caz de violență extremă în cuplu în 48 de ore
Cazul de joi vine la doar câteva zile după un alt incident, care a şocat întreaga comunitate din Botoşani. Un angajat al ISU Botoșani și-a atacat în propria casă nevasta în fața copiilor și a fost oprit doar de intervenția în forță a trupelor speciale care au spart uşa şi pentur a-l imobiliza au folosit un aparat cu electroșocuri. Martorii povestesc scene ieșite din comun: bărbatul îşi ameninţa soţia cu cuţitul la gât chiar în faţa celor trei copii ai lor. Asta după ce în prealabil o agresase în locuința comună.
Citiți și
Maramureş: Bătută de soţ, a ajuns la spital cu leziuni grave