Vom avea pod nou peste Dunăre?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Traficul pe podul Giurgiu-Ruse s-a dublat comparativ cu anul trecut, iar podul nu mai face față fluxului, astfel că este nevoie de un nou pod. Asta a fost concluzia la care au ajuns reprezentanții instituțiilor publice din România și Bulgaria care au avut o reuniune de lucru la Ruse, informează BTA.

În perioada ianuarie-august 2016, podul Giurgiu-Ruse a fost utilizat de 750.000-760.000 de vehicule în ambele sensuri de mers, iar în perioada similară a acestui an traficul a urcat la 1,370 milioane de vehicule.

Directorul executiv în cadrul Consiliului Județean Giurgiu, Nicu Mardale, și-a exprimat speranța că necesitatea unui nou pod peste Dunăre va fi luată în considerare de parlamentele celor două țări. Nicu Mardale a citat un studiu din 2014 potrivit căruia construcția unui nou pod peste Dunăre în regiunea Giurgiu-Ruse ar costa aproximativ 250 milioane de euro.

La rândul său, directorul Administrației locale a drumurilor publice din Ruse, Rostislav Stefanov, a apreciat că cea mai bună amplasare pentru un nou pod este la aproximativ trei kilometri est de orașul Ruse, în zona localității Marten. Responsabilul bulgar a precizat că acest punct a fost selectat și ca punct de plecare pentru viitoarea autostradă Ruse-Veliko Târnovo.

Oficialii români și bulgari prezenți la reuniunea de lucru au mai apreciat că o soluție pe termen scurt pentru decongestionarea traficului pe podul Giurgiu-Ruse este creșterea capacității punctelor de control de pe ambele maluri ale podului.

Podul peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse a fost inaugurat în 1954, iar ultima reparație capitală a fost efectuată în 1997.

În anul 2013 a fost inaugurat podul de la Calafat-Vidin, cel de al doilea pod de trecere peste Dunăre între România și Bulgaria.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
targ craciun sibiu 2 jpg
shutterstock 1940409940 jpg
pufuleti jpeg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Litoral Marea Neagra foto Ovidiu Oprea png
aeroport cluj pixabay jpg
W Buffet webp
black friday foto unsplash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net