"Vreau să ia cât mai mulţi ani de puşcărie"

Ultima actualizare:

    Dana speră ca,  în câteva zile,  să fie externată
Dana speră ca, în câteva zile, să fie externată

Dana e încă pe un pat de spital, unde a ajuns după ce fostul iubit a înjunghiat-o de nenumărate ori. Înainte se temea de Cătălin, cel cu care s-a iubit mai bine de un an. Acum spune că va lupta ca toate femeile abuzate să nu treacă prin asemenea momente.

Dana Enache a trăit săptămâna trecută clipe groaznice. Luni dimineaţă, fostul ei iubit, care a ameninţat-o de mai multe ori după despărţire, a trecut la fapte. A băgat cuţitul în ea, de zeci de ori, chiar în cofetăria din centrul oraşului Ploieşti unde tânăra de 23 de ani lucra. Numai o minune a făcut ca Dana să mai fie astăzi printre noi. A fost operată de urgenţă, medicii reuşind cu greu să-i oprească hemoragia şi să-i coasă zecile de tăieturi. 

Tânăra îşi aminteşte că, în dimineaţa atacului, tatăl său a stat o perioadă cu ea, la serviciu, aşa cum a făcut de multe ori după ce ea s-a despărţit de Cătălin Bădălău. Apoi a stat cu o prietenă, timp de o oră. Când a rămas singură, a început coşmarul. “A intrat. Deja, din două mişcări ajunsese deasupra mea, mi-a dat cu un spray paralizant în ochi, eu am apucat să apăs butonul de panică, apoi au început să curgă loviturile de cuţit. Brusc, s-a oprit, s-a ridicat de pe mine şi a plecat. Mi-a lăsat cuţitul înfipt în mine, nu l-a scos. Eu am încercat să iau telefonul mobil, un telefon micuţ. Nu am putut apăsa pe butoane, nu-mi mai răspundeau mâinile. Eram în şoc. Mă uitam pe stradă şi vedeam aşa, ca prin fum. Vedeam că se uitau oamenii, dar nu făceau nimic şi atunci m-am gândit să ies. Şi să încerc eu să fac ceva. Mi-am scos cuţitul de undeva de sub piept, de aici”- este mărturia cutremurătoare a Danei. 

Chiar dacă, înainte de atac, se temea de ce i-ar putea face fostul iubit, care nu contenea cu ameninţările, acum, fata pare mult mai curajoasă. 

“Eu sunt Dana care a reuşit să treacă peste asta şi o să fie bine, pentru că îmi doresc să trăiesc. Vreau să ia cât mai mulţi ani de puşcărie şi să nu mai existe nenorociţi ca el. Femeile să înţeleagă că nu suntem doar nişte obiecte care să poată fi folosite în felul ăsta”, încheie Dana.

DUMINICĂ ÎNSÂNGERATĂ: Un bătrân şi-a  înjunghiat mortal fiul

O crimă oribilă a îngrozit un sat din Dâmboviţa! Un bărbat de 45 de ani a murit într-o baltă de sânge, după ce tatăl său, în vârstă de 75 de ani, l-a înjunghiat cu un cuţit. Fapta a fost comisă duminică, în satul Teiş, din comuna dâmboviţeană Şotânga.  Deşi vecinii au numai cuvinte de laudă despre familia celor doi, se pare că între tată şi fiu ar fi existat o neînţelegere mai veche. Cel mai probabil, după ce au consumat mai multe pahare cu alcool, între cei doi a izbucnit un scandal. Bătrânul şi-a lovit fiul cu un cuţit, iar rana a fost atât de adâncă încât victima n-a mai avut nici o şansă.  Cadavrul a vost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru a fi autopsiat. Bătrânul a fost reţinut şi va fi cercetat pentru omor calificat. 

Episod tragic la Vaslui, derulat tot duminică! O femeie de 43 de ani a fost omorâtă în bătaie de soţul său. Conflictele dintre cei doi soţi erau frecvente, povestesc vecinii. Rămaşi fără copii, care au intrat în grija statului, cei doi soţi au căzut în patima alcoolului. Duminică seară, bărbatul de 49 de ani şi-a zdrobit soţia cu pumnii şi picioarele. După ce s-a dezmeticit, el a încercat să îşi ia zilele, tăindu-şi venele. Plin de sânge pe braţe, bărbatul a mers la Poliţie: ”Arestaţi-mă, femeia este moartă în casă, mergeţi şi vă convingeţi cu ochii voştri!”, a strigat bărbatul în incinta secţiei. Criminaliştii au intrat în locuinţa insalubră şi au găsit-o pe femeie prăbuşită lângă uşă. Soţul a fost reţinut pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Margareta a României și Florin Enache foto Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marcel bolos jpg
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
Tarom jpg
IPS Teodosie FOTO Calin Gavrilas jpg
Nava Elcano  jpeg
Kate Middleton înmormântare Prințul Philip foto Getty Images (3) jpg
focul de artificii a atras mii de oradeni in centrul orasului foto mihai jurca n jpg
Casă tătărească din Dobrogea. Fotografie de Anatole Magrin (© Imago Romaniae)
image
actualitate.net
image
actualitate.net