Mergeţi în weekend la munte? Atenţie la viscol!

Ultima actualizare:

Astăzi cerul va fi înnorat şi ninge în Maramureş şi zona montană, mai ales a Carpaţilor Orientali şi Occidentali şi local în Transilvania şi Crişana, în timp ce în Banat vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla cu putere în nord-vestul, centrul şi izolat în sudul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade, în depresiuni, şi 8 grade, pe litoral.

Sâmbătă se face mai frig! Vremea se răceşte în cea mai mare parte a ţării astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 grade, local, în nord-vestul şi centrul ţării şi 6 grade în sud-est. Norii vor domina cerul şi va ninge, în general slab, în zona de munte şi în regiunile intracarpatice, şi pe arii restrânse în celelate zone.

Vântul continuă să bată în majoritatea regiunilor. Rece va fi vremea şi în Capitală, unde trecător ar putea să lase şi câţiva fulgi de zăpadă, dar nu este exclus să se zărească pentru puţin timp şi soarele. Va bate vântul, iar temperaturile vor ajunge la 5 grade în jurul prânzului. Spre seară vor scădea spre 2-3 grade.

Duminică, precipitaţiile, mai ales sub formă de ninsoare, îşi vor face apariţia în majoritatea regiunilor inclusiv în Bucureşti. Temperaturile vor fi cuprinse între -3 grade noaptea şi 5 grade în timpul zilei. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Insomnie jpg
targ craciun sibiu 2 jpg
shutterstock 1940409940 jpg
pufuleti jpeg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Litoral Marea Neagra foto Ovidiu Oprea png
aeroport cluj pixabay jpg
W Buffet webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net