În piept le bate aceeaşi inimioară

Ultima actualizare:

    Siamezele sunt unite în zona toracelui şi abdomenului şi cântăresc împreună 3 kg
Siamezele sunt unite în zona toracelui şi abdomenului şi cântăresc împreună 3 kg

Cele două fetiţe siameze, care s-au născut la Constanţa, au o singură inimă, ficat şi intestine comune, spun medicii de la Spitalul „Marie Curie”, care le-au investigat ieri. Din păcate, micuţele nu pot fi separate deocamdată, ele fiind dependente de aparate.

Au venit pe lume la 33 de săptămâni, în noaptea de luni spre marţi, la Spitalul Judeţean Constanţa. Mama micuţelor, o femeie de 24 de ani, din localitatea Valu lui Traian, nu ştia că are gemeni, deoarece nu fusese nici măcar o dată la doctor. Uimirea medicilor constănţeni a fost cu atât mai mare, cu cât, în timpul operaţiei de cezariană, au constatat că nou-născuţii sunt uniţi în zona toracelui şi abdomenului. Imediat, au luat legătura cu specialiştii de la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti, iar fetiţele au fost transferate, marţi seară, în Capitală.

Ieri, siamezele au fost supuse mai multor investigaţii medicale. Din păcate, rezultatele au arătat că micuţele au o singură inimă, iar ficatul şi intestinele sunt comune, ceea ce înseamnă că, cel puţin deocamdată, nu pot fi separate.

Dr. Radu Spătaru
Dr. Radu Spătaru

„Este cel mai grav caz pe care l-am văzut vreodată, nu putem estima şansele de supravieţuire şi nici nu poate fi luată în calcul o intervenţie chirurgicală în acest moment”, a declarat, ieri, directorul medical al spitalului, dr. Radu Spătaru. La rândul său, şeful ATI, dr. Cătălin Cîrstoveanu, a spus că s-a constatat că starea acestora nu este tocmai bună, inimile fiind lipite, având practic o singură inimă, chiar dacă au vascularizaţie separată. „Siamezele sunt ţinute în viaţă de aparate, intubate şi ventilate mecanic, în acelaşi incubator, fiind în stare stabilă”, a precizat medicul. 

Anul trecut, medicii de la „Marie Curie” au separat cu succes două fetiţe lipite în zona ombilicului pe o porţiune cât o monedă de 50 de bani. Surioarele, care s-au născut una cu capul la picioarele celeilalte, au fost răsucite, moment în care s-au îmbrăţişat. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Margareta a României și Florin Enache foto Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marcel bolos jpg
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
Tarom jpg
IPS Teodosie FOTO Calin Gavrilas jpg
Nava Elcano  jpeg
Kate Middleton înmormântare Prințul Philip foto Getty Images (3) jpg
focul de artificii a atras mii de oradeni in centrul orasului foto mihai jurca n jpg
Casă tătărească din Dobrogea. Fotografie de Anatole Magrin (© Imago Romaniae)
image
actualitate.net
image
actualitate.net