20 de veterinari au salvat-o pe Ni-Ni de la moarte
S-au bătut pe viaţă şi pe moarte şi abia au fost despărţite de îngrijitori. Ni-Ni şi Chen-Chen, cei doi delfini din Constanţa, s-au luptat pentru şefia din bazin. 20 de veterinari au venit de urgenţă ca să o salveze pe Ni-Ni.
S-au certat, apoi s-au luat la bătaie. La final a câştigat cea care a lovit mai tare. Este conflictul dintre cele două femele-delfin, vedetele Delfinariului de la Constanţa. Tânăra Ni-Ni (7 ani) s-a ales cu multe zgârieturi şi lovituri din partea rivalei Chen-Chen (8 ani). Specialiştii spun că este un comportament normal, mai ales acum, în perioada de reproducere.
“An de an au loc astfel de lupte între ele, iar Ni-Ni pierde, pentru că este mai mică. Însă de data asta a fost ceva mai grav. De supărare, Ni-Ni a refuzat să mai mănânce. Timp de 48 de ore a făcut greva foamei, după care a acceptat să se hrănească cu 1,8 kg de peşte, adică un sfert din raţie, iar apoi a refuzat hrana alte 36 de ore”, a declarat, pentru Click!, Adrian Bâlbă, directorul delfinariului.
Angajaţii s-au speriat şi au chemat de urgenţă mai mulţi specialişti din Bucureşti, care au venit cu aparatura din dotare. 20 de veterinari au consultat-o pe Ni-Ni, i-au recoltat probe de sânge, gastrice şi respiratorii, iar rezultatele parţiale au sosit. ”Este bine, mănâncă din nou şi a participat la reprezentaţia din weekend, alături de Chen-Chen”, ne-a anunţat, duminică (27 septembrie), Adrian Bâlbă. Lupta pentru supremaţie s-a dat în urmă cu opt zile, iar Ni-Ni a stat supărată toată săptămâna. Directorul delfinariului promite că de la anul astfel de evenimente nu vor mai avea loc, pentru că fiecare femelă va avea propriul bazin.
Pei-Pei a murit în urmă cu trei ani
Masculul Pei-Pei, care a fost adus la Constanţa, în 2010, de la Acvariul din Beijing, alături de Ni-Ni şi Chen-Chen, a murit în urmă cu trei ani, din cauza unei peritonite. Avea şase ani pe atunci şi nu a mai fost înlocuit cu un alt mascul. Pentru cei trei delfini asiatici, Consiliul Judeţean Constanţa, a plătit 527.000 de dolari, plus 200.000 de euro transportul.