Autocarul morţii a căzut în prăpastie ca să evite un copil?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Imprudenţa şoferului, faptul că acesta a vrut să evite un copil aflat pe marginea şoselei sau o defecţiune tehnică? Una dintre cele trei variante este cauza care a dus la tragedia din Muntenegru, în care 18 români au pierit, duminică după-amiază.

A vrut să evite nişte copii

Până ieri, singura variantă cu susţinere oficială era aceea că şoferul autocarului a fost nevoit să evite un copil aflat pe carosabil. Aşa a declarat, luni seară, ambasadorul României în Muntenegru, Mihail Florovici: „Şoferul a ieşit din tunel, erau copii şi pe stânga şi pe dreapta viaductului, a încercat să-i ferească, dar a lovit unul dintre ei. Nu este posibil ca şoferul să nu fi fost atent. Cunosc bine zona, e muntoasă, pe o parte este prăpastie, pe alta versantul. Era o vreme ploioasă, era mâzgă pe jos".

Într-adevăr, Boian Popovic, un băiat de 8 ani din Muntenegru, care se afla împreună cu tatăl său pe şosea, a fost lovit de autocarul românesc, după cum relatează chiar el: "Tata a strigat, m-a tras, eu am căzut, autobuzul a trecut peste mine, nu mai ţin minte cum. Autobuzul m-a lovit şi apoi a căzut în prăpastie. Mă simt bine, dar mă dor capul, şoldul şi piciorul. Merg mai greu şi nu pot dormi".

Din declaraţiile tatălui copilului reiese că cei doi erau pe marginea drumului, când au văzut cum maşina intră pe contrasens şi vine direct spre ei.

Avea viteză şi a derapat

Supravieţuitorii teribilului accident spun că şoferul circula cu viteză mare pentru periculozitatea drumului. Ba chiar câţiva dintre turişti i-ar fi atras atenţia, să ruleze mai încet. "Şoferul a încercat să depăşească la intrarea într-un viaduct, accelerând. Am început să strigăm la el să încetinească. A accelarat, a încercat să evite maşina din faţă şi a sărit peste parapet. Limita de viteză a fost de 50 km/h, iar el avea undeva pe la 90 km/h. Nu ne grăbeam, aveam timp să ajungem", a povestit un piteştean, la câteva ore de la impact.

Autobuzul avea probleme tehnice

O ultimă variantă ar fi aceea a unei defecţiuni tehnice produse la autocar. Însă, potrivit declaraţiilor patronului firmei Gregory Tour, Ştefan Grigore, care a fost audiat, ieri, la Parchet, autovehiculul avea toate verificările tehnice la zi. În plus, bărbatul mai susţine că cei doi şoferi aveau experienţă de cel puţin zece ani, fără nici un incident până acum. Mai mult, poliţistul George Ciubotaru, cel care conducea autocarul în momentul impactului, a fost chemat special pentru această cursă, tocmai pentru că era un bun profesionist, o persoană calmă şi ştia foarte bine traseul.

CE SOARTĂ! O familie de pe „lista morţii” a renunţat în ultimul moment să plece în execursie

UPDATE Mobilizare excepţională Două avioane aduc morţii şi răniţii din Muntenegru

FOTO Primul avion cu răniţi a ajuns în România. Aceştia au fost transportaţi la patru spitale din Capitală

FOTO Vacanţă spre moarte - filmul tragediei din Muntenegru

Astăzi este doliu naţional

Astăzi este doliu naţional, în memoria victimelor accidentului din Muntenegru. Decizia a fost luată de Guvern, ieri. În ziua de doliu naţional, instituţiile şi autorităţile publice şi agenţii economici vor coborî în bernă drapelul României. La ora 12.00, toate activităţile se vor întrerupe, timp de trei minute, pentru păstrarea unui moment de reculegere. Toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru această zi vor fi amânate.

Din 2000 şi până în prezent, autorităţile au declarat de cinci ori doliu naţional.

18 aprilie 2010. Ultima zi de doliu naţional în România. Atunci au fost comemorate victimele accidentului aviatic de la Smolensk, din Rusia, în care şi-au pierdut viaţa 96 de persoane. Printre ele şi preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski. În semn de solidaritate cu pierderile şi suferinţele polonezilor, în România a fost coborât drapelul în bernă.

3 august 2007. Drapelele au fost îndoliate când au avut loc funeraliile Patriarhului Teoctist, care a condus Biserica Ortodoxă Română timp de 21 de ani.

5 aprilie 2005. Guvernul a decis declararea doliului naţional şi la înmormântarea Papei Ioan Paul al II-lea.

15 martie 2004. Doliu naţional în memoria cetăţenilor români care au căzut victime ale atentatelor teroriste din Spania. Şi după atacurile teroriste din Statelor Unite, din septembrie 2001, autorităţile au hotărât comemorarea victimelor. (Marina Dohi)

Flashnews

Soferul poliţist. Şoferul care conducea autocarul în momentul impactului era şi poliţist la Poliţia Capitalei. George Ciobanu (45 de ani), din Bucureşti, era angajat în MAI din 1991. Din 2000 figura în structurile de logistică, în funcția de conducător auto. Ciobanu era căsătorit și avea un copil, iar din 25 iunie figura în concediu de odihnă. Legea îi permite să mai deţină un loc de muncă, însă trebuia să-şi anunţe superiorii de acest lucru şi ori de câte ori ieşea din ţară.

 Despăgubiri record. Familiile victimelor care şi-au pierdut viaţa în Muntenegru, precum şi cei 29 de răniţi urmează să primească despăgubiri morale şi materiale de până la 6 milioane de euro. "Sunt toate circumstanţele să putem spune că va fi cea mai mare daună civilă pentru vătămare corporală înregistrată vreodată în România", estimează pentru gandul.ro Valentin Ţuca, CEO la AON Risk Solution. Firma transportatoare implicată în accident avea o poliţă RCA la Omniasig VIG, act care acoperă toate cheltuielile derivate din accident, de la cele de spitalizare, medicaţie şi transport, până la repatriere sau recuperare.

Rapidiştii au donat sânge. 70 de suporterii ai Rapidului au donat sânge la două clinici din Bucureşti pentru românii răniţi în accident. "Muntenegrenii şi-au dat sângele pentru românii implicaţi în accident aşa cum ar face-o pentru unul de-al lor. Suporterii rapidişti au hotărât să se alăture iniţiativei lor donând sânge", se arată într-un comunicat al al giuleştenilor.

Amical România - Muntenegru? Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost impresionat de solidaritatea muntenegrenilor faţă de victimele accidentului şi i-a propus omologului său muntenegrean, Dejan Savicevic, un amical între cele două ţări. "Poate anul viitor putem găsi o dată potrivită pentru un meci amical între echipele noastre naţionale, în România", a fost mesajul şefului FRF.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Insomnie jpg
targ craciun sibiu 2 jpg
shutterstock 1940409940 jpg
pufuleti jpeg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Litoral Marea Neagra foto Ovidiu Oprea png
aeroport cluj pixabay jpg
W Buffet webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net