VIDEO Scene cutremurătoare. Câinii bolnavi au fost luați cu forța: «Cel puțin patru au murit!»
Dacă sunteţi slabi de inimă, nu priviţi aceste scene teribile! Au fost realizate vineri dimineaţă, la un adăpostul unde erau trataţi câinii fără stăpân.
Hingherii au ridicat zeci câini aflaţi în îngrijirea organizaţiei Vier Photen, în clinică şi în adăpostul alăturat.
Pur şi simplu, au venit însoţiţi de poliţişti, au scos din câinii cu crosele, i-au târât pe jos şi i-au îndesat câte 2-3 într-o cuşcă minusculă.
“Au vandalizat spaţiul post-operator al clinicii veterinare Vier Pfoten din curtea ADP Sectorul 6, Bucureşti. Acţiunea în forţă a angajaţilor ASPA a vizat atât padocurile, cât şi adăpostul situat lângă clinică, de unde au fost ridicaţi circa 75 de câini îngrijiţi de voluntari şi destinaţi adopţiilor. Toţi câinii erau sterilizaţi, iar cea mare parte dintre ei microcipaţi, fiind ţinuţi în padocuri închise cu lacăte. Acţiunile brutale de capturare, care încalcă flagrant legislaţia în vigoare, au dus, potrivit martorilor, la moartea a cel puţin 4 câini”, comunică Vierf Photen.
Asociaţia spune că are un Protocol de sterilizare gratuită a câinilor fără stăpân încheiat cu Primăria Sectorului 6, care este în vigoare, şi că nu a primit nici o notificare oficială privind evacuarea clinicii şi padocurilor.
Vier Pfoten a depus o plângere la Poliţie, pentru “spargerea lacătelor şi vandalizarea ţarcurilor, ucidere şi maltratarea animalelor, furt, sechestrare de bunuri şi vandalism”.
“Toate aceste abuzuri au fost comise cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Locale Sector 6, care, în loc să intervină pentru respectarea legii, au obstrucţionat accesul reprezentanţilor VIER PFOTEN în zona padocurilor”, se arată într-un comunicat Vier Photen.
Asociaţia afirmă că a sterilizat 3.000 de câini fără stăpân, în ultimii 2 ani, în sectorul 6.