"Spaima Craiovei", în sfârşit după gratii
Iustin Covei fiul unui judecător din Craiova a fost condamnat ieri, definitiv, la 6 ani de închisoare cu executare de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti pentru fraudă informatică. ”Băiatul lui tata” a devenit cunoscut în Bănie în urma nenumăratelor scandaluri în care a fost implicat încă de la vârsta de 17 ani.
Iustin Covei este considerat de toţi ”spaima Craiovei”, dar de fiecare dată când a fost implicat într-un scandal a scăpat basma curată. În anul 2009, a fost arestat de procurorii DIICOT pentru fraudă informatică, iar ieri a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare. Fiul judecătorului Marin Covei a reuşit de nenumărate ori să le râdă în nas poliţiştilor care l-au reţinut. De fiecare dată când comitea vreo infracţiune, se lăuda în stânga şi în dreapta că are “spatele asigurat”. Tatăl lui Iustin Covei este judecător la Curtea de Apel Craiova, mama este medic, iar unchiul, Gheorghe Covei, procuror.Oamenii legii i-au întocmit lui Iustin Covei în perioada 2006-2008 nici mai mult, nici mai puţin de 8 dosare penale. Anchetatorii au dat neînceperea urmăririi penale în toate cazurile. A fost cercetat pentru lovire, conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere, ultraj, şi lista poate continua. I s-a înfundat în 2009, după ce a fost filmat în timp ce scotea bani, cu un card clonat, de la un bancomat din Bucureşti. Iustin Covei a fost arestat alături de alte 14 persoane, iar procurorii DIICOT au stabilit că inculpaţii au montat camere video pe bancomate, iar după aceea, cu carduri false, au sustras bani din România şi mai multe ţări din străinătate.
Faptele de «vitejie» ale beizadelei
- Aprilie 2002. A distrus un Oltcit pentru că nu i-a plăcut faţa şoferului. Dosarul penal a fost soluţionat cu neînceperea urmăririi penale (NUP).
- Mai 2003. A fost prins la volanul unui BMW neînmatriculat şi fără permis de conducere. Soluţia: NUP.
- Ianuarie 2004. A intrat înarmat într-un bar, împreună cu 10 prieteni. Dus la Secţia 3 de Poliţie, Covei a lovit un subofiţer. A fost condamnat doar la 3 luni de închisoare, cu suspendare.
- Februarie 2004. A provocat un grav accident rutier, conducând cu viteză excesivă un autoturism Mitsubishi neînmatriculat. Soluţia: două luni de detenţie, dar tot cu suspendare.
- Aprilie 2004. A intrat cu un scuter într-o maşină a Poliţiei. A fost doar amendat.
- August 2005. Iustin Covei a fost reţinut după ce împreună cu amicii săi au dezbrăcat în plină stradă un tânăr. Soluţia: NUP.
- Iulie 2006. Băiatul judecătorului a agresat pe stradă un tânăr. A scăpat.
- Decembrie 2008. Iustin Covei a fost implicat într-o nouă altercaţie în trafic, fără urmări pentru el.