Ia vila, neamule! Costă «doar» 9,95 de milioane de euro!
Un preţ de 9,95 milioane de euro cere proprietarul unei vile din centrul Bucureştiului (Polonă-Eminescu), aceasta fiind pe locul întâi în clasament, potrivit datelor imobiliare. ro. Vila are o suprafaţă utilă de 600 mp, două etaje şi este construită pe un teren de 368 mp. Imobilul are 10 de camere, 2 bucătării, 5 băi, 2 balcoane, 2 terase, 2 garaje şi patru locuri de parcare.
O vilă cu 20 camere, amplasată în apropiere de Piaţa Română, este scoasă la vânzare la 8 milioane de euro. Ridicată pe un teren de peste 2.566 mp. Vila are parcare pentru 27 maşini.
Locul trei este ocupat de o vilă din zona Universităţii, cu un preţ de 7,5 milioane de euro. Vila are 2.000 de mp utili, este construită pe un teren de 1.227 mp, demisol şi mansardă. Clădirea are 38 camere, o bucătărie, 7 băi şi 1 balcon.
Tot în zona Universitate este scoasă la vânzare o vilă construită în anul 1900, cu 25 de camere, totalizând 1.550 mp utili, la un preţ de 7 milioane de euro. Imobilul este construit pe un teren de 1.250 de mp.
O vilă cu 30 de camere, pe care proprietarii cer 4,6 milioane de euro, se află pe în topul celor mai scumpe zece proprietăţi rezidenţiale scoase la vânzare în Bucureşti, preţul total al imobilelor depăşind 100 milioane de euro, informează Mediafax. Vila este amplasată în zona Palatul Parlamentului-Parcul Carol pe un teren de 1.500 de mp, are o suprafaţă construită de 2.700 mp. Imobilul a fost restaurat şi este structurat pe cinci nivele, 20 de camere cu băi proprii, patru saloane de 40-140 mp, terase şi balcoane, 15 camere cu destinaţie utilitară şi o parcare pentru 15 maşini. Vila este complet utilată şi mobilată.