Vara din februarie! Vremea caldă continuă până joi

Ultima actualizare:
Copiii, abia ieşiţi  de la şcoală, au dat  năvală în parcuri
Copiii, abia ieşiţi de la şcoală, au dat năvală în parcuri

Incredibil ce vreme caldă avem la mijlocul lunii februarie! Luni, 15 februarie, au fost 22˚C în Lunca Dunării, iar marţi temperaturile ar putea sări la peste 24˚C în sudul ţării.

Din Africa a urcat un val de aer fierbinte care ne-a adus o vreme neobişnuit de caldă pentru această dată. Ieri, s-au înregistrat 22˚C în Lunca Dunării, la Olteniţa şi Călăraşi şi 21˚C în mai multe localităţi din sudul ţării, inclusiv la Bucureşti. Deşi pe Litoral se înregistrau 18˚C, iar apa mării nu are mai mult de 8 grade, un temerar a profitat ieri de încălzirea neaşteptată şi a făcut o primă baie pe acest an.

Şi la Bucureşti, parcurile s-au umplut de micuţi, imediat ce clopoţelul a sunat sfârşitul orelor din prima zi de şcoală a semestrului doi. “Azi am fost la şcoală după o vacanţă de o săptămână. A fost o zi lejeră şi cum am scăpat am ieşit la plimbare puţin. Ne dăm cu skateboardul, cu rolele sau stăm pe iarbă”, ne-a spus Ana, 15 ani. Marţi termometrele vor indica şi 24˚C, spun meteorologii ANM, foarte aproape de recordul absolut pentru luna februarie, de 26˚C, înregistrate la Medgidia în 1995.

După acest episod neobişnuit de cald, de joi, valorile vor coborî brusc şi accentuat o dată cu apariţia precipitaţiilor dinspre vestul continentului, spun meteorologii britanici de la Centrul European de Prognoză. Astfel, în Banat temperaturile vor coborî de la 16˚C, la 8˚C în weekend şi sunt condiţii de precipitaţii în zilele de 19, 23 şi 24 februarie. În Transilvania, de la 16-18˚C se va ajunge la 6-10˚C şi sunt prognozate precipitaţii în zilele de 19-22 februarie, apoi între 23 şi 27 februarie.


    Copiii, abia ieşiţi  de la şcoală, au dat  năvală în parcuriFoto: Mihai Ionescu/ Dorin Constanda
Copiii, abia ieşiţi de la şcoală, au dat năvală în parcuriFoto: Mihai Ionescu/ Dorin Constanda

În Muntenia, marţi, 16 februarie, sunt prognozate până la 24˚C, iar de miercuri temperaturile vor coborî treptat până la 8-10˚C. Sunt condiţii pentru ploi slabe şi burniţe în zilele de 18-20 februarie, apoi între 23 şi 27 februarie. La munte, scăderea va fi mai accentuată, de la 10˚C la 0˚C în zilele de 20 şi 21 februarie, când vor fi şi ninsori. ”Deşi temperaturile vor coborî brusc, începând de joi, valorile se vor menţine mai mari decât ar fi normal pentru această perioadă”, ne-a explicat Gabriela Băncilă, meteorolog ANM.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bitcoin, criptomonede, portofel virtual FOTO Shutterstock
leu scapat cusca jpeg
1 casa cu numar 1068354929 jpg jpeg
avion prabusit kazahstan captura video jpg
sfantul stefan shutterstock 52549786 jpg
acc suceava jpg
ninsori bosnia captura video jpg
masini politie in mers jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net