Antrenorul Rusiei, după eşecul cu România: "Suntem mahmuri!"
Ultima actualizare:
Celebrul tehnician Evgeni Trefilov a comentat cu umor înfrângerea (17-22) suferită de naţionala Rusiei în meciul cu România de la Campionatul European de handbal feminin din Suedia.
”N-am dat gol 16 minute! E incredibil. E o vorbă în Rusia. Când bei, te îmbeţi şi eşti fericit. Dar a doua zi vine mahmureala. Aşa a fost pentru noi. După Jocurile Olimpice a venit mahmureala. Eu am pierdut acest meci cu România", a declarat Trefilov.
Ieri, România a câştigat pentru prima dată după 20 de ani împotriva Rusiei la un turneu final. Naţionala ex-sovietică este campioana olimpică la zi, titlu cucerit în luna august la Rio.