Naționala României U21, încrezătoare la EURO. Ce urmează pentru „tricolori”

Ultima actualizare:

Echipa națională de fotbal a României la tineret și-a aflat adversarele din turneul final EURO, programat anul viitor, acolo unde țara noastră se va duela în Grupa A cu Italia, Slovacia și Spania. Daniel Pancu (47 de ani), selecţionerul reprezentativei U21, alături de trei componenţi de bază în aceste preliminarii, au oferit primele reacţii, după concretizarea drumului pe care îl are în față România U21.

Daniel Pancu, încrezător în naționala României U21 (FOTO: Sportpictures)
Daniel Pancu, încrezător în naționala României U21 (FOTO: Sportpictures)

„Vorbim de un turneul final, deci nu există adversari accesibili! Toţi cei care au ajuns aici au dovedit că au calitate, chiar dacă vom întâlni şi ţara gazdă de la acest turneu, iar noi suntem pregătiţi să ne duelăm cu cei mai buni. Pe parcursul acestor preliminarii am arătat, în multe momente un nivel de joc ridicat şi cred că s-a simţit de multe ori pofta de fotbal a jucătorilor mei. Avem suficient timp pentru a pregăti aceste meciuri, pentru a studia adversarii şi sunt convins că vom face o figură frumoasă şi la acest EURO”, a declarat Pancu.

„Suntem o generație foarte talentată și capabilă”

Louis Munteanu (22 de ani), căpitanul şi golgheterul echipei cu cinci reuşite în aceste preliminarii, s-a arătat optimist, după aflarea adversarilor şi speră la un parcurs bun alături de colegii lui la turneul din vara anului viitor: „De când am început parcursul în preliminariile pentru EURO, am ştiut că suntem o generaţie foarte talentată şi capabilă de a se califica la turneul final. Acum, împreună cu staff-ul, vom analiza adversarii pe care îi vom întâlni şi ne vom pregăti pentru a fi cea mai bună versiune a noastră în Slovacia! Avem încredere şi ne vom duce la turneul final cu gândul de a ajunge cât mai departe în această competiţie şi, de ce nu, să depăşim performanţa reuşită de colegii noştri în 2019!”
Constantin Grameni (22 de ani), mijlocaşul „tricolorilor”, care a bifat minute în toate cele 10 partide din preliminarii, aşteaptă debutul la turneul din Slovacia şi consideră că naţionala României nu poate fi considerată inferioară niciunui adversar: „Am aşteptat cu nerăbdare această tragere la sorţi, din momentul când ne-am calificat. Acum, că ne-am aflat adversarii, urmează să-i analizăm foarte bine împreună cu staff-ul nostru şi să pregătim cât putem de bine acest turneu final. Nu ne este frică şi nu ne simţim inferiori niciunui adversar! E normal să ne întâlnim cu cele mai puternice echipe la acest nivel de vârstă, dar, până la urmă, noi suntem o câştigătoare de grupă şi o echipă care joacă un fotbal foarte frumos. De abia aşteptăm să ne revedem la echipa naţională şi să facem tot ce ne stă în putinţă, nu doar să facem o figură frumoasă la EURO, ci şi să ieşim din grupă, iar după vom aborda fiecare meci în parte”.
Ianis Stoica (21 de ani), marcator al unei „duble” în meciul cu Elveţia, goluri ce au asigurat calificarea României la al patrulea EURO U21 consecutiv, îşi doreşte să repete alături de colegii săi evoluţiile bune din calificări şi la turneul final: „Sunt nişte adversari puternici, nu degeaba sunt la Campionatul European. Toate echipele sunt puternice, dar avem încredere în noi şi sperăm să ieşim din grupă. Am arătat în campania de calificare că suntem un grup unit, valoros şi cu siguranţă vom demonstra asta în faţa fiecărui adversar pe care îl vom întâlni”.
EURO U21 se va desfășura, în vara anului viitor, în perioada 11-28 iunie. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Mathilde a Belgiei profimedia 0942645467 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
Otelul Galati FCSB (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net