Bute a ajuns la Casa Albă!
Lucian Bute şi adversarul său Badou Jack au promovat meciul pentru centura la categoria supermijlocie în faţa Casei Albe. Cei doi au fost atracţia principală a turiştilor aflaţi în zonă.
Meciul va avea loc la data de 30 aprilie, în DC Armory, la Washington, la ora României 06.30.
Lucian Bute, în vârstă de 36 de ani, a boxat ultima dată în noiembrie 2015, când a fost învins de britanicul James DeGale, acesta din urmă apărându-şi astfel cu succes centura IBF la categoria supermijlocie.
În vârstă de 32 de ani, Badou Jack are în palmares 20 de victorii, 12 prin KO, o înfrângere şi o remiză. El a intrat în posesia centurii WBC în aprilie 2015, când l-a învins la puncte pe americanul Anthony Direll, campionul en-titre. Suedezul şi-a apărat centura în septembrie, după succesul repurtat în faţa britanicului George Groves.
Pentru a promova meciurile, Bute, Badou Jack, James De Gale şi Rogelio Medina, ceilalţi participanţi ai galei, au pozat în faţa Casei Albe.