„La Măruță”, eliminată din grilă de Inteligența Artificială. Ce nu se știe despre întreruperea emisiunii

Ultima actualizare:

Oprirea emisiunii „La Măruță”, după 18 ani de existență, nu este doar sfârșitul unei producții TV iubite de public, ci și un semnal al transformărilor profunde din industria media românească și nu numai. Decizia ProTV, venită brusc și fără consultarea vedetei, afectează o echipă de aproximativ 40 de profesioniști.

Cătălin Măruță. Foto: Instagram
Cătălin Măruță. Foto: Instagram

Nu este vorba doar despre costurile și provocările unei producții LIVE de top, ci și despre începutul unei noi etape în care tehnologia și AI-ul intră în prim-plan.

HotNews descrie situația în 10 puncte, explicând că oprirea emisiunii nu este doar un eveniment mediatic, ci și un semnal despre modul în care algoritmii și departamentele de Inteligență Artificială vor influența conținutul și locurile de muncă. ProTV a creat un departament AI. Analiza scoate în evidență că oamenii experimentați din orice domeniu devin tot mai vulnerabili în fața automatizării.

Despre oprirea emisiunii „La Măruță”

„Bomba” a venit luni seară la câteva minute după ce Cătălin Măruța și-a încheiat emisiunea. A fost una dintre cele mai urmarite si longevive emisuni din România, cu un format unic. Oprirea ei a generat o undă de șoc.

 Decizia face parte dintr-un proces mai amplu de adaptare a strategiei de continut, menit sa raspunda atat publicului de televiziune liniara, cat si consumatorilor digitali, in contextul unei piete media aflate intr-o continua evolutie", a transmis ProTV într-un comunicat.

HotNews face o analiză a situației și explică, în zece puncte, că trecerea pe tușă a emisiunii, la care lucrează o echipă de circa 40 de oameni, înseamnă mai mult decât se vede sau se scrie în comunicatul companiei.

10 lucruri nu doar despre „La Măruță”, ci și despre ce se pot aștepta oamenii cu privire la schimbările locurilor de muncă din multe profesii, în noua economie. 

Cum arată câteva fapte mai puțin cunoscute despre întreruperea emisiunii „La Măruță”, de pe ProTV, semnalată inițial de Pagina de Media. Și care sunt elementele de context, care pot ajuta la mai buna înțelegere a marii surprize a începutului de an în industria TV. 

1.    Cătălin Măruță a fost anunțat de către companie, fără nicio consultare cu vedeta ProTV, că se oprește emisiunea, anunțul venind chiar la câteva minute după încheierea ediției de luni, 12 ianuarie. Emisiunea va continua până pe 6 februarie. 

2.    În spatele lui Măruță se afla o echipă de aproximativ 40 de oameni. Reprezintă caracteristica unei producții LIVE de televiziune în regim cotidian să grupeze profesii diferite: jurnaliști, cameramani, editori de montaj, precum și diverse alte specialități video și digitale până la șoferi. 

3.    Emisiunea lui Măruță era una cu buget mare, costisitoare pentru ProTV. Este prețul plătit de un deținător de licență obținută gratis de la societate pentru ca să returneze publicului, zi după zi, mii de cazuri sociale, de situații de viață, caritate și de succes al tinerilor din diverse domenii. Criticată în perioada sa tabloidă, când alunecase în senzaționalism, „La Măruță” a fost în ultimii ani 8 ani un format gen „Actualitate românească de zi cu zi”, populară și reprezentativă pentru un segment nepretențios, dar des întâlnit, de „Românie profundă”, cu multe incursiuni în rural și în situațiile oamenilor din orașele mici. La Măruță apăreau nu doar vedete, ci și români obișnuiți, pe care emisiunea avea mijloacele profesionale și financiare să-i găsească, să le filmeze poveștile și să-i aducă de pretutindeni din țară.

4.    Oprirea emisiunii după 18 ani „are o doză de normal, puține emisiuni durează atât”, a explicat un om din piața de TV pentru HotNews, însă tot el a spus, preferând să nu i se atribuie comentariul, că „e interesant că vine imediat după ce ProTV a anunțat că a înființat un departament de Inteligență Artificială”.

Ce face un departament de AI

5.    Acest departament de AI nu va realiza emisiuni, cel puțin în primă fază. Dar AI a pornit să preia realizarea automată a spoturilor de promovare. ProTV a început lucrul cu AI încă de acum doi ani, iar procesul s-a accentuat la finalul lui 2025 prin aducerea puterii de generare automată a inteligenței generative într-un departament.       

6.    Care sunt efectele algoritmizării în diverse industrii? Conform mai multor studii derulate de fondurile de investiții, s-a observat că dacă oamenii promovează oameni, algoritmii promovează algoritmi. De pildă, studiile arată că algoritmii preferă să pună banii investitorilor în alte fonduri unde „simt matematic” că gestiunea afacerii este realizată de algoritmi, pentru că aceștia sunt mai eficienți, prin lipsa de emoții și de preferințe subiective. 

Consumăm ce ni se aduce în față ca să consumăm

7.    La fel se întâmplă în media. În ultimii ani, inteligența artificială și algoritmii „curatoriază, modelează și controlează consumul de mass-media. Odată cu proliferarea digitalului, algoritmii au devenit gardieni ai informației și divertismentului, influențând ceea ce utilizatorii văd, citesc și aud”, se arată într-un recent studiu internațional, din noiembrie 2025. E un lucru comun deja că, pe internet, nu mai vedem sau citim ce vrem. În realitate, aflăm ceea ce ajunge la noi și ne este promovat extensiv de către algoritmi.

8.    În termenii consumatorului de presă și TV, Inteligența Artificială mai degrabă „ambalează” lucruri și tendințe deja cunoscute, decât să promoveze noutatea. AI alege „scurtul” în detrimentul subiectelor lungi. AI este recunoscut și ca un instrument extrem de valoros de verificare, sintetizare și creație. Ca tendință generală și răspuns sistemic însă, companiile, nu doar cele media, prioritizează ce e mai ușor și ieftin de făcut. Astfel, comunitățile profesionale experimentate și bine plătite, de la avocați la creativi și de la programatori la economiști și la „gulere albastre”, care produc un produs depășit de producțiile AI simple și automate, aceste colective devin tot mai greu de păstrat de către companii.     

 Absența din declarația lui Măruță

9.    În comunicatul prin care ProTV a anunțat oprirea „La Măruță”, compania a explicat: „Decizia face parte dintr-un proces mai amplu de adaptare a strategiei de conținut, menit sa raspunda atât publicului de televiziune liniar, cât și consumatorilor digitali”. Dincolo de stilul corporate, în care cuvintele se anulează cu efectul de a încuraja non știrea, ca să nu se multiplice prea mult vestea închiderii unei emisiuni, ProTV a figurat în subtext viitorul digital și AI. 

10.   Declarația lui Măruță, înglobată în comunicatul corporate al ProTV, mulțumește călduros telespectatorilor și echipei din spate și este formulată de comun acord. Dar Măruță nu spune nimic despre canalul TV, semn al șocului personal și profesional de a primi în acest mod o veste decisivă. Poate fi un episod-busolă, care arată o direcție ce depășește cu mult media și se referă la tendința asupra locurilor de muncă. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
clock 1274699 1280 jpg
steag sua romania jpg
cutremure italia jpg
caini Husky jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
Alain Orsoni jpg
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net