Româncele, umilite de Spania la Mondialul de handbal!
Echipa naţională de handbal feminin a fost învinsă de selecţionata iberică, scor 18 - 26, una care deţine un palmares de invidiat, dar pe care o bătusem mereu din 2010 şi până în prezent.
„Tricolorele” au disputat al treilea meci la Campionatul Mondial. Duelul de aseară, cu Spania, a fost însă primul adevărat al grupei, şi acum urmează întâlnirile „de foc” cu Norvegia şi Rusia.
Trupa condusă de Tomas Ryde şi Costică Buceschi s-a distrat în debutul de la Mondialele din Danemarca. A învins naţionala Puerto Rico (47-14) şi apoi pe Kazahstan (36-20). Totuşi, în partida cu Spania s-a făcut de râs. Româncele au condus aproape întreaga primă repriză, însă spre pauză s-au trezit egalate şi depăşite, 12 – 13. Apoi, Neagu şi colegele ei nu şi-au mai revenit şi distanţa a crescut accelerat, mai ales că “tricolorele” au avut un interval de 14 minute în care nu au punctat. Adversarele au obţinut un avantaj confortabil de opt goluri şi până la final nu au mai cedat. S-a încheiat cu scorul de 18 - 26, în faţa unei selecţionate care nu ne mai detronase de la EURO 2010, fetele noastre având trei victorii din tot atâtea posibile, chiar dacă ibericele se laudă cu un “argint” la Europenele de anul trecut, cu un “bronz” la CM din 2011 sau la Olimpiada din 2012.
Ryde va trebui acum să le “trezească” pe elevele sale, în condiţiile în care miercuri, 9 decembrie, întâlnim Norvegia şi ziua următoare dăm piept cu Rusia.
Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimi, ce vor avea loc în zilele de 13 şi 14 decembrie, şi interesant e faptul că acest turneu reprezintă şi un criteru pentru a ajunge la JO din Brazilia. Echipa ce va triumfa în Danemarca va avea asigurat biletul pentru Rio, iar formaţiile de pe locurile doi – şapte vor putea evolua la turnee preolimpice.