Halep, gata să se ia în piept cu americanii
Pentru Simona Halep urmează competiţiile de la Cincinnati, New Haven şi US Open. În plus, o firmă de bricolaj i-a “umflat” conturile şi va inaugura câte un teren de tenis pentru fiecare magazin deschis.
La începutul lunii, sportiva clasată pe locul trei mondial a ratat calificarea în finala de la Wimbledon după ce la începutul meciului cu Bouchard şi-a sucit glezna, iar la coapsa stângă avea probleme medicale mai vechi. Acum, însă, a anunţat că şi-a revenit.
Pleacă în august în America
“Voi pleca în august în America, pentru turneul de la Cincinnati, apoi la New Haven şi US Open. Sunt complet refăcută, am început antrenamentele fizice şi-n scurt timp le voi relua şi pe cele de tenis. Sezonul american e foarte dificil, dar îmi voi apăra punctele şi am încredere că voi ajunge şi la Turneul Campioanelor”, a explicat Halep. Un alt motiv de bucurie pentru Simona este şi semnarea unui contract de sponsorizare cu o firmă de bricolaj, afacere ce-i va aduce încă o jumătate de milion de euro averii ce se ridică la peste cinci milioane de euro. “Mă bucur foarte mult pentru acest parteneriat şi mă bucur că s-au gândit să construiască câte un teren de tenis pentru fiecare magazin deschis. Copiii cu siguranţă vor fi încântaţi să practice acest sport”, a declarat tenismena. Reprezentanţii sponsorului au anunţat că vor construi 13 terenuri, primele trei urmând a fi gata într-un an, fiecare necesitând o investiţie de aproape 35.000 de euro. Fanii Simonei o pot urmări în direct mâine la Buşteni, acolo unde va schimba câteva mingii cu Ilie Năstase cu ocazia inaugurării unei arene ce va purta numele fostului mare sportiv.