Minunea din Rusia!
Handbalistele de la CSM Bucureşti au detonat bomba în Rusia! După o victorie la limită în meciul tur, 26-25, elevele lui Rasmussen plecau cu şansa a doua în retur, oponentele de la Rostov fiind invincibile acasă de mai bine de un an.
Româncele au reuşit însă un meci incredibil, pe care l-au condus de la un capăt la altul şi s-au impus cu 29-28, ajungând între cele mai bune patru echipe de pe continent. Campioana României a evoluat pentru prima dată în acest sezon în liga celor mai tari formaţii din Europa. Chinuit, dar meritat, a ajuns în fazele superioare, unde au avut de jucat împotriva tăvălugului rus din Rostov, echipă care înainte de întâlnirea cu CSM nu pierduse nici un meci în actuala ediţie a Ligii Campionilor. În tur, bucureştencele s-au impus la un gol diferenţă, 26-25 trăgând un semnal de alarmă în privinţa forţei lor de joc. Rusoaicele nu au luat avertismentul în serios, iar partida de ieri o dovedeşte.Fetele danezului Kim Rasmussen au dominat tot meciul, având în anumite momente avans de cinci goluri. Rodrigues, cea mai bună marcatoare a celor de la CSM, cu şapte goluri şi olandeza Gullden, 6 reuşite, le-au tras după ele pe handbalistele de la Bucureşti, care n-au mai scăpat victoria şi au câştigat tot la un gol diferenţă, 29-28. CSM ajunge astfel în Final Four, turneu semifinal care va avea loc la Budapesta, între 7-8 mai.În celelalte partide retur din sferturile de finală se duelează Buducnost – HCM Baia Mare (scor 29-24 în tur, returul astăzi), Larvik HK - HC Vardar (20-34, returul astăzi) şi Gyor - FTC Budapesta (31-18, meci terminat aseară după închiderea ediţiei).