În plină pandemie, 6.200 de oameni au alergat la Semi-Maratonul de la Bath
La startul cursei de 21 km de la Bath s-au aliniat circa 6.200 de persoane, potrivit BBC. Și aceasta deși și în Anglia au fost amânate sau chiar anulate numeroase competiții sportive din cauza pandemiei cu Covid-19.
Organizatorii Semi-Maratonului de la Bath au decis ca această întrecere să se desfășoare. Iar Andrew Taylor, directorul cursei din orașul aflat în apropiere de Bristol, a transmis un mesaj pe Facebook: ”Vreau să mulțumesc celor care ne-au ajutat în acest week-end. Voluntarilor, personalului nostru, echipelor medicale, comunitarilor, organizațiilor de binefacere, spectatorlor și comunității locale din Bath. Mai bine de 6.000 de persoane s-au prezentat, multe dintre ele pentru a strânge fonduri în scopuri de binefacere. Le mulțumesc tuturor! (...) Știm că nu tuturor le-a plăcut, însă noi am urmat sfaturile ce ni s-au dat și suntem fericiți că am reușit să organizăm acest eveniment”, a spus oficialul. Hotărârea ca Semi-Maratonul de la Bath să se desfășoare este oarecum ciudată în condițiile în care vineri s-a anunțat că Maratonul de la Londra nu se va mai desfășura în 16 aprilie, ci a fost reprogramat în 4 octombrie. “Lumea se află într-o situaţie fără precedent din cauza pandemiei de Covid-19. Sănătatea publică este prioritatea tuturor”, a precizat Hugh Brasher, directorul competiţiei. De asemenea, au fost amânate și alte curse de maraton precum cele de la Boston, Roma, Paris, Barcelona şi Rotterdam.