România va merge la Mondialele de handbal fără Cristina Neagu, dar cu pivotul Crina Pintea

Ultima actualizare:

    Crina Pintea
Crina Pintea

Pentru prima oară din 2011, echipa feminină de handbal a României nu se va baza pe Cristina Neagu la un turneu final major. Din lotul anunțat pentru Mondialul din decembrie face parte, în schimb, Crina Pintea, care va reveni după o accidentare serioasă.

Antrenorul Adrian Vasile a stabilit grupul de 21 de jucătoare care vor participa la ultimul stagiu de pregătire de dinaintea competiției din Spania. Pe lângă Cristina Neagu, care a anunțat că nu va mai juca pentru națională anul acesta, se remarcă absența portarului Denisa Dedu, care este însărcinată. Dintre jucătoarele participante la ediția din 2019 a CM figurează în lot portarii Iulia Dumanska și Diana Ciucă, Lorena Ostase, Anca Polocoșer și Mădălina Zamfirescu. Reunirea va avea loc la Bucureşti, în 23 noiembrie, iar de Ziua Naţională, în 1 decembrie, delegaţia României va pleca spre Spania. Federația Internațională de Handbal (IHF) a anunţat că toate participantele la Campionatul Mondial trebuie să fie vaccinaţi anti-COVID-19 sau să facă dovada trecerii prin boală, iar la sosire trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR, nu mai vechi de 72 de ore. România va evolua în grupa C, la Castello, alături de reprezentativele Norvegiei, Kazakhstan şi Iran. Tricolorele vor debuta în 3 decembrie, contra Iran. Această ediție cu numărul 25 este prima la care participă 32 de echipe.Iată lotul convocat de Adrian Vasile: portari - Iulia Dumanska, Daciana Hosu, Diana Ciucă; jucătoare de câmp - Bianca Bazaliu, Oana Borş, Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan, Bianca Harabagiu, Alina Ilie, Cristina laslo, Laura Moisă, Lorena Ostase, Crina Pintea, Anca Polocoşer, Andreea Popa, Andreea Rotaru, Ana Maria Savu, Alexandra Subţirică, Ana Maria Tănăsie, Sorina Tîrcă şi Mădălina Zamfirescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
shutterstock 2304929435 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
aryna sabalenka facebook jpg
image png
Novak Djokovic, Getty Images jpg
Shayon Harrison (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Gabriela Ruse (EPA) jpg
studenti romani universitati sua jpg
gimnastica ana maria barbosu jocurile olimpice jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net