Campionii români, studenți de aur în SUA. Învață la Stanford, Princeton sau UCLA
Sportul românesc nu dă doar campioni, ci și studenți eminenți. În ultima perioadă, tot mai mulți reprezentanți de seamă ai țării noastre în competițiile internaționale au fost acceptați la facultăți de renume din SUA. Ultimele exemple vin din gimnastică, iar eroinele se cheama Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman. Însă mai avem studenți sportivi la Princeton, UCLA sau Pittsburgh University.
2025 a început perfect pentru două dintre gimnastele care au reprezentat România la Jocurile Olimpice din vara trecută! Ana Bărbosu, medaliată cu bronz la Paris, în proba de sol, și colega ei de lot, Lilia Cosman, au fost acceptate la Stanford, respectiv Michigan State University. Gimnastele „tricolore” nu își neglijează studiile, deși antrenamentele, competițiile și cantonamentele le ocupă mare parte din timp. Cea mai recentă dovadă: anunțul venit miercuri. În luna decembrie a anului trecut, Ana Bărbosu, a vizitat universitatea și campusul și a rămas impresionată de tot ce a găsit acolo. „Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Stanford pentru organizarea unei vizite care m-a făcut să mă simt exact ca în familie. Pare aproape ireal să anunț că am fost acceptată la Universitatea Stanford! Abia aștept să mă alătur acestei familii uimitoare! Hai Card”, a scris gimnasta noastră pe Instagram. Ea este elevă în clasa a XII-a la Liceul din Deva.
Coechipiera ei din lotul național, Lilia Cosman, este tot în clasa a XII-a, dar nu în România, ci în SUA, ea fiind născută și crescută în Michigan. De doi ani a venit în România pentru a face gimnastică de mare performanță. „Nu avem BAC, dar avem un test, SAT, pe care îl dai la engleză și matematică și iei o notă și de nota aceea depinde la ce universitate mergi. La Michigan State University, unde am fost acceptată, merg și pentru gimnastică și pentru școală. Voi vedea cum mă împart să vin și în România”, a declarat Lilia pentru Sports Net. Până atunci, Lili își împarte timpul la Deva între antrenamente și cursurile online. Atât Ana Bărbosu, cât și Lilia Cosman vor încerca să ajungă la cât mai multe competiții pentru România. În acest sens, antrenoarea coordonatoare a lotului țării noastre, Corina Moroșan, a fost și a discutat cu antrenorii de la echipele colegiului pentru a pune la punct un plan comun de pregătire, astfel ca sportivele noastre să atingă vârful de formă la Mondiale sau Europene.
Campionul mondial la înot Patrick Dinu studiază medicina la Princeton
Dar nu doar gimnastica are reprezentanți de cinste în NCAA, ci și înotul sau voleiul. Înotul îl are ca vârf de lance pe campionul mondial de juniori Patrick Dinu, care este în primul an la Medicină, la celebra Princeton! „Am aplicat la jumătate din facultățile din Ivy League, ca să zic un număr în total, cred că vreo 10 și am avut oferte de la 9”, povestea, mândru, după acceptare, Patrick Dinu pentru Sports Net. Ivy League e considerată grupa sportivă de elită a Universităților din SUA. Pentru că pun mare accent pe calitatea actului de învățământ, facultățile din această ligă nu oferă burse sportive, bazate exclusiv pe calitățile atletice, ci academice, bazate pe rezultatele la învățătură. Practic, la ei ajung sportivii de elită care sunt și viitori studenți de elită. Iar Patrick a avut de ales între două universități de renume care i-au oferit bursă completă: Yale și Princeton! „Rămăsese să aleg între Princeton și Yale și până la urmă Princeton m-a convins mai mult. Sunt foarte mulți factori care determină o alegere. E legat de echipă, de antrenor, de programul de antrenamente. Bursa mea e oferită academic, Ivy League nu oferă burse sportive, nu au voie să ofere burse sportive. E bursă completă. Ce pot să zic, îmi place să învăț”, a mai spus Patrick, care deja a stabilit primele recorduri pentru universitatea sa.
Tot din înot, medaliata europeană Rebecca Diaconescu a început în august studiile la Universitatea din Michigan, unde a primit o bursă completă. Fiind născută și crescută în SUA, fiica fostei campioanei europene Lorena Diaconescu nu a avut probleme de adaptare și deja e liderul echipei Universității.
Voleibalista Francesca Alupei este în anul patru la UCLA
Din volei, Francesca Alupei, componentă a naționalei se senioare până acum un doi ani, când s-a accidentat, a fost acceptată în 2021 la celebra UCLA, din Los Angeles, una dintre cele mai bune Universități din lume. Ea studiază acolo psihologia. Din păcate, în ultimii doi ani a avut de tras după o accidentare la genunchi.
Tot în volei, Dalia Vîrlan, componentă, de asemenea, a naționalei României, reprezintă, din toamna trecută, celebra Pittsburgh University. Facultatea cu unul dintre cele mai tari programe de volei feminin din SUA, cu care anul acesta a disputat semifinala campionatului NCAA, în urmă cu doar câteva săptămâni.