Doctorii avertizează: Schumacher va fi o «legumă»!

Ultima actualizare:

    Michael Schumacher (Foto: Reuters)
Michael Schumacher (Foto: Reuters)

Fostul star al Formulei 1 se află în comă după accidentul suferit la schi şi-ar putea intra într-o stare vegetativă.

Creierul lui Michael Schumacher a fost grav afectat după incidentul petrecut pe pârtie la data de 29 decembrie şi dacă va trece mai mult de o lună de zile fără să fie "trezit" atunci ar putea apărea sindromul apalic. Adică va fi rupt de realitate.

Cei aflaţi într-o astfel de stare par să fie treji, respiră fără ajutorul aparatelor, bătăile inimi sunt normale, însă intervin alte probleme. Cele mai simple ar fi că urinează sau elimină fecale fără să-şi dea seama, cele mai grave fiind că nu pot interacţiona, vorbi sau înţelege. "Cred că trebuie considerat un triumf al medicinii dacă Michael Schumacher va ajunge să meargă, să se îmbrace singur sau să-şi aducă aminte de momente importante din viaţa sa. Apoi, cel mai important aspect va fi recuperarea funcţiilor superioare: în ce măsură îi va reveni memoria, concentrarea, capacitatea de a citi şi aşa mai departe", a anunţat Gary Hartstein, fost medic în cadrul Formulei 1.

"Şansele sale scad pe zi ce trece"

Mai mulţi specialişti din domeniul neurochirurgiei s-au arătat pesimişti în privinţa lui Schumacher. "Cu fiecare zi în comă, fiecare săptămână, scad şansele ca starea sa să se îmbunătăţească", a anunţat medicul Jean-Marc Orgogozo. "O persoană care suferă de sindromul apalic nu realizează ceea ce se întâmplă în jur, dar sunt semne care arată că e acolo, că e prezentă", a explicat un alt neurochirurg, Colin Shieff.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Sistem PAtriot   exercitiu militar   Foto FAcebook MApn Lt  Radu Chirilă jpg
image
image
image
image
image
image
bucuria romanilor dupa victoria cu ucraina jpg
3x3 bcr streetball jpg
andrei ratiu si fiica jpg
Selfie cristiano ronaldo euro 2024 jpg
fani romani jpg
5 text transferuri jpg
4 text 1 Nita jpg
romania belgia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net