Șumudică, prima victorie la noua formație saudită. Românul s-a descătușat

Ultima actualizare:

Marius Șumudică (54 de ani) a consemnat prima sa victorie la Al-Okhdood, formație pe care a preluat-o, recent și care a învins, marţi, pe teren propriu, scor 1-0, echipa Al-Kholood, în etapa a XIV-a din Saudi Pro League.

Marius Șumudică, victorie în fotbalul saudit (FOTO: Facebook)
Marius Șumudică, victorie în fotbalul saudit (FOTO: Facebook)

După acest meci, Al-Okhdood se află pe locul 17 în clasamentul intern, adică penultimul, cu opt puncte în 14 meciuri. Antrenorul român a trăit la mare intensitate meciul și, după fluierul final, „s-a dezlănțuit”, așa cum îi este felul, „explodând” de bucurie. Pentru tehnician urmează o perioadă încărcată, Al-Okhdood având în calendarul din luna ianuarie nu mai puțin de patru partide de disputat. 

Își încearcă norocul pentru a patra oară în fotbalul saudit

Şumudică se află pentru a patra oară în Arabia Saudită, unde se va duela inclusiv cu Cristiano Ronaldo (40 de ani), anterior conducând în două rânduri Al-Shabab (2018/2019 și 2022) și Al-Raed (2022/2023).
După o perioadă considerabilă de pauză în cariera sa din „sportul rege”, respectiv opt luni, Șumudică a ajuns la o înțelegere valabilă până la finalul sezonului și va avea un salariu de 600.000 de euro pentru jumătate de an, urmând să beneficieze chiar şi de o primă de 150.000 de euro, dacă va reuși să-și salveze echipa de la retrogradare. De altfel, în cazul sperat, în care gruparea sa rămâne în prima ligă, contractul agreat se va prelungi automat cu un sezon în fotbalul saudit. 
Şumudică va conta pe propriul lui staff în obiectivul său de la saudiți, alcătuit din şase persoane și are o misiune interesantă la noua sa formație, de a rămâne pe prima scenă, deși formația sa a consemnat abia a doua victorie în sezonul actual. Românul are la dispoziție o echipă modestă chiar și pentru Superliga României, cotată la doar 10,78 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
orsoni mutu foto profimedia
jaqueline cristian fb FRT jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
CFR CLUJ Facebook png
Real Madrid FC Barcelona, in Supercupa Spaniei (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Jaqueline Cristian (EPA) jpg
FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net