Specialiştii Cupei Mondiale
Naţionala de rugby a României şi-a păstrat statutul de vârf de lance al sportului românesc! „Stejarii” au învins cu scorul de 32-6 echipa Spaniei şi şi-au asigurat prezenţa la Cupa Mondială care va avea loc anul viitor, în Anglia.
Rugby-ul este, alături de handbalul feminin, singurul sport de echipă din România care nu a lipsit niciodată de la un turneu final al unui Campionat Mondial. Jucătorii noştri au fost prezenţi până acum la toate Cupele Mondiale, fiind una dintre puţinele echipe care au reuşit această performanţă.
Acum, singura necunoscută în ceea ce priveşte participarea formaţiei noastre la turneul final o reprezintă grupa din care va face aceasta parte. În funcţie de meciul cu Georgia, de la Tbilisi (15 martie) depinde şi repartizarea României la Cupa Mondială.
Dacă îi batem pe gruzini, intrăm într-o grupă exotică, având Noua Zeelandă cap de serie. În caz contrar, intrăm într-o grupă preponderent europeană, cu Franţa, Italia şi Irlanda.
Naţionala Românie işi bucuria calificării la Cupa Mondială
În ceea ce priveşte meciul cu Spania, câştigat cu scorul de 32-6, acesta a contat pentru etapa a opta a Cupei Europene a Naţiunilor. Punctele echipei noastre au fost marcate de I. Dumitru (2 eseuri), Calafeteanu (eseu), Vlaicu (3 transformări şi 2 lovituri de penalitate) plus un eseu de penalizare. Până la meciul cu Georgia, românii mai au de jucat un meci, cu Belgia, la 8 martie, la Constanţa.
Grupa C
Noua ZeelandăArgentinaTongaLocul 1 CENAfrica 1
Grupa D
FranţaIrlandaItaliaCanadaLocul 2 CEN