Se vede finala de la Roland Garros!
Simona Halep poate spune că a fost favorizată de sorţi la tragerea la sorţi care a avut loc ieri, la Roland Garros. Dacă totul merge aşa cum ne dorim cu toţii, atunci finala turneului de Grand Slam reprezintă un prag accesibil pentru ea.
În primul tur, Halep, care e favorita 4 a turneului francez, va juca împotriva rusoaicei Alisa Kleibanova. Aceasta a revenit pe teren anul trecut după ce a câştigat lupta cu un cancer limfatic.
Antrenată de românul Julian Vespan, rusoaica a pierdut ambele meciuri directe cu jucătoarea noastră. În turul secund, Halep ar urma să joace contra învingătoarei din meciul dintre Zahlavova Strykova şi o jucătoare din calificări.
Apoi, dacă se vor respecta calculele hârtiei, ar urma să le întâlnească, în turul 3 pe Klara Koukalova (Cehia, cap de serie 30) şi, în optimi, pe americanca Sloane Stephens, a 15-a favorită. Apoi, în sferturi ar urma să-i iasă în cale favorita 5, cehoaica Petra Kvitova, pe care a învins-o de două ori în tot atâtea meciuri disputate până acum. Calificarea în semifinală - obiectivul declarat al Simonei la plecarea spre Paris - ar putea aduce o nouă confruntare cu chinezoaica Li Na, a doua jucătoare a lumii. În acest moment fiecare dintre cele două are câte o victorie.
Jucătoarele de care Simona se temea, Serena Williams şi Sharapova nu sunt pe partea ei de tablou, putând să se întâlnească abia în finală cu una dintre ele. Şi ceilalţi 4 români de pe tablourile principale de la Roland Garros şi-au aflat adversarii. Sorana Cîrstea, cap de serie 26, şi Alexandra Cadanţu vor juca împotriva unor jucătoare din calificări, Monica Niculescu se va confrunta cu a 25-a favorită, Kaia Kanepi, din Estonia. La masculin, Victor Hănescu va juca împotriva lui Gael Monfils.
Dacă va ajunge în finală, Simona Halep va câştiga o mică avere. Căci anul acesta premiile - şi aşa mari - de la Roland Garros au crescut cu aproximativ 10%. Aşa că finalista va primi 825.000 de euro, ceea ce ar însemna cea mai mare sumă obţinută într-un singur turneu de jucătoarea noastră. Titlul i-ar aduce Simonei suma record de 1.650.000 de euro. Aceşti bani s-ar adăuga celor 3.473.304 de dolari adunaţi până acum în carieră.
Pe tabloul principal ar putea urca o a cincea jucătoare din România, Irina Begu. Principala favorită a calificărilor, jucătoarea noastră a învins-o în turul secund, cu scorul de 6-1, 6-1 pe sârboaica Aleksandra Krunic. Ea va juca azi pentru calificarea pe tabloul principal contra americancei Grace Min.