666, provocarea lui Messi! Argentina - Franța deschide optimile CM
Argentina – Franța (sâmbătă, ora 17.00) e primul și cel mai tare meci din optimile Campionatului Mondial din Rusia. Leo Messi a mai evoluat în asemenea încleștări decisive, însă n-a reușit nici un gol în 666 de minute.
Messi e la al patrulea Mondial (după cele din 2006, 2010 și 2014), turnee finale la care a marcat până în prezent de șase ori. De fiecare dată a făcut-o în meciurile din grupe, astfel că în vedeta Argentinei are în față o nouă provocare, să dea gol într-un meci care pe care.
Statisticienii au numărat 666 de minute de sterilitate pentru Messi în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial. La ediția trecută, atunci când Argentina a pierdut finala, starul Barcelonei a dat patru goluri în grupă pentru a se bloca ulterior. La primele sale două Mondiale, Messi s-a oprit de fiecare dată în sferturi.
Calificați cu mari emoții în optimi, sud-americanii au avut ghinionul să primească un adversar cel puțin la fel de puternic, Franța lui Griezmann, Mbappe și Pogba. Contra „cocoșilor”, Leo Messi se poate dezlănțui, dar la fel de bine se poate încurca definitiv la această Cupă Mondială. Dacă argentinienii vor fi trimiși acasă, atunci Messi își va anunța cu siguranță retragerea de la naționala „pumelor”.
Deși sunt două super-puteri ale fotbalului mondial, Argentina și Franța nu s-au întâlnit de multe ori în istoria turneelor finale. Ca un amănunt interesant, europenii n-au mai pierdut de 40 de ani la un Mondial contra unei naționale din America de Sud, iar ultima echipă care i-a cocoșat pe „cocoși” a fost chiar Argentina, la CM 1978. Mai mult, francezii n-au primit gol în ultimele șapte meciuri împotriva sud-americanilor la Mondiale, adunând astfel aproape 800 de minute de invincibilitate.
În ceea ce privește echipele care se vor afla față în față astăzi, Franța are de partea ei prospețimea fizică, Deschamps menajând o parte a titularilor în meciul „strategic” cu Danemarca. La Argentina, se pare că tehnicianul Sampaoli va repeta 11-le de start din partida cu Nigeria, o premieră de când e selecționer al „pumelor”.