Franţa nu ne sperie. Abia a învins Camerunul cu 3-2, în minutul 90

Ultima actualizare:

    Olivier Girdou a marcat un gol pentru "Cocoşul galic" şi confirmă că e principalul pericolor pentru poarta lui TătăruşanuFoto: AFP
Olivier Girdou a marcat un gol pentru "Cocoşul galic" şi confirmă că e principalul pericolor pentru poarta lui TătăruşanuFoto: AFP

România nu arată o formă extraordinară înainte de debutul la Campionatul European, care va avea loc pe 10 iunie, chiar în compania ţării gazdă, Franţa. Din fericire pentru noi, nici "Cocoşii galici" nu traversează o perioadă prea grozavă.

Aseară, la Nantes, naţionala lui Didier Deschamps a jucat un amical cu Camerun, una dintre cele mai slabe naţionale de la ultimul Campionat Mondial, din Brazilia 2014. Ceea ce se aştepta a fi un festival de goluri în poarta africanilor, a devenit însă în scurt timp o suferinţă pentru Lloris şi ai lui. Francezii au părut obosiţi după campionatele naţionale grele în care au jucat până de curând şi o echipă fără ritm, având în vedere că n-au evoluat în preliminarii, calificându-se direct din postura de ţară gazdă. Adversarii noştri din deschiderea Euro 2016 au arătat un mijloc solid, un atac bun, dar de multe ori neinspirat, şi o apărare bătrână, care mai visează câteodată şi care poate primi goluri. Dacă a luat două de la Camerun, poate încasa ceva şi de la Alibec şi compania.

Payet a adus victoria în ultimul minut

Scorul a fost deschis în minutul 20 de Blaise Matuidi, mijlocaşul lui PSG, dar Aboubakar, vârful lui FC Porto a egalat după doar două minute. Giroud, atacantul lui Arsenal a marcat pentru 2-1 în minutul 41 şi Franţa a intrat la cabine în avantaj. La reluare, meciul a fost mult mai slab în intensitate decât în prima parte, iar celalalte două goluri au venit pe final. Choupo-Moting, atacantul lui Schalke 04, a egalat în minutul 88 şi părea că trupa din Camerun va da lovitura pe noul Stade de la Beaujoire, din Nantes, dar a fost rândul francezilor să lovească după doar două minute, Dimitri Payet, vedeta lui West Ham United, aducând victoria în minutul 90. Astfel, cu determinare, sacrificiu, noroc, inspiraţie şi multă inteligenţă, venită atât din teren, cât şi de pe bancă, România poate spera că va ieşi cu capul sus de pe Stade de France.

Franţa în prima repriză: Lloris - Sagna, Rami, Koscielny, Evra - Pogba, Diarra, Matuidi - Coman, Giroud, Payet.

În a doua repriză au mai intrat la naţionala din Hexagon Cabaye, Gignac, Kante şi Sissoko.

Vezi mai jos rezumatul partidei dintre Franţa şi Camerun, încheiat 3-2 pentru gazdele de la Euro 2016!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania Tonga, amical rugby (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net