Sindicatele britanice vor liber pentru angajaţi ca să vadă Euro 2016
Englezii au fost tot timpul protejaţi exemplar de sindicatele lor, acestea obţinând din partea angajatorilor tot felul de bonusuri sau alte beneficii inexistente în alte ţări. Acum, mai vor ceva care în România pare din altă galaxie şi de neacceptat.
Serviciile de Consiliere, ACAS, au cerut companiilor şi firmelor cu un număr mare de angajaţi, să le dea acestora liber în după-amiezele când se joacă meciuri la Campionatul European din Franţa, astfel încât aceştia să-şi poată vedea favoriţii la TV. Această iniţiativă a plecat de la faptul că Anglia,Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, cele trei echipe naţionale din Regatul Unit al Marii Britanii calificate la acest turneu final, vor juca meciuri la ore în care de obicei oamenii ar fi la muncă. Firmele private au protestat, dar se pare că până la urmă se va ajunge la un consens, astfel încât activitatea de producţie să nu fie afectată, iar pasionaţii să poată vedea meciurile de la Euro 2016 live.
Anglia joacă în grupa B, alături de Rusia, Slovacia şi sora mai săracă, Ţara Galilor.
Irlanda de Nord e în grupa C, alături de Germania, Ucraina şi Polonia, ultimele două ţări având de asemenea un număr mare de emigranţi legal în Marea Britanie.