7 milioane de euro într-o vară!

Ultima actualizare:

    Gardoş este noua mină de aur a SteleiFoto: Răzvan Păsărică
Gardoş este noua mină de aur a SteleiFoto: Răzvan Păsărică

Steaua s-a despărţit de mai mulţi jucători în această perioadă, dar a reuşit să acopere posturile deficitare. Fotbaliştii aduşi au costat cu mult mai puţin faţă de sumele încasate de pe urma vedetelor.

“Mai avem nevoie de jucători şi de calitate, dar şi în cantitate fiindcă suntem agrenaţi pe trei fronturi. Avem multe partide de jucat şi trebuie să ne descurcăm cât mai bine”, a comentat antrenorul Costel Gâlcă. Şi, într-adevăr după parafarea contractului cu mijlocaşul Nicandro Breeveld, ar fi trebuit ca fostul star al Petrolului, Hamza, să îmbrace tricoul celor din Ghencea. Numai că el a fost “furat“ ieri de Ludogoreţ. La capitolul sosiri, în această vară, mai sunt portarul Arlauskis, fundaşul Luchin şi atacantul Lemnaru. Criteriul de achiziţie a fost “ieftin şi bun”, iar ei se încadrează.

Hamza a fost «răpit» de Ludogoreţ

Pentru Breeveld s-au plătit 500.000 de euro, iar 20 la sută dintr-un viitor transfer se vor duce la Pandurii, “Arla” a venit liber de contract şi a luat 80.000 de euro primă de instalare, iar Luchin a încasat şi el 100.000 de euro ca bonus.

Alţi 500.000 de euro s-au dus la “U” Cluj pentru serviciile lui Lemnaru. Cu totul, steliştii au cumpărat o jumătate de echipă cu 1.180.000 de euro. O nimica toată dacă ne gândim că Pintilii a adus în conturi 1,9 milioane de euro de la Al Hilal (2,4 în total, dar 500.000 s-au plătit către fostul său club, Pandurii), iar plecarea lui Gardoş înseamnă alte şase milioane de euro în vistierie. Restul, celor plecaţi au făcut-o ca liberi de contract, iar la alţii, ca Răduţ - cedat la Pandurii, “militarii” şi-au păstrat şi o cotă parte dintr-un viitor transfer. Cert e că la buget s-au adunat 7.900.000 de euro din vânzarea jucătorilor şi, scăzând suma pentru achi­ziţii, rezultă un profit de 7.120.000 de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
www.bugetul.ro
Razboi in Ucraina FOTO Profimedia (15) jpg
image
image
image
image
image
image
bucurie romani jpg
fani romania frf ro jpg
Romania  Ucraina Euro 2024 Foto Inquam Photos  Stefan Constantin (6) jpg
bucuria romanilor dupa victoria cu ucraina jpg
3x3 bcr streetball jpg
andrei ratiu si fiica jpg
Selfie cristiano ronaldo euro 2024 jpg
fani romani jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net