Amanta lui Bogdan Mara are un divorţ cu probleme
Bogdan Mara are o relaţie extraconjugală de câteva luni. Amanta lui, Aura, este căsătorită, dar în plin proces de divorţ. Vrea să devină femeie liberă şi îi cere în instanţă bani soţului miliardar. Până la decizia justiţiei, femeia de 37 de ani s-a mutat în apartamentul închiriat de Mara, acum preşedinte la ASA Târgu-Mureş.
Povestea amantlâcului din viaţa lui Bogdan Mara este pe buzele tuturor. Fostul fotbalist, ajuns la 38 de ani, şi-a părăsit soţia, pe Daniela, 45 de ani, şi pe cei doi copii de patru ani, Charlenne Marie şi Christian Bogdan, şi s-a aruncat în braţele Aurei, femeie măritată. Dar acest amănunt n-a contat pentru şeful de la ASA, la fel cum n-a fost important nici faptul că el este însurat cu Daniela de patru ani şi că au o relaţie din 2003. Mara şi amanta lui au decis să facă un pas important, aşa că s-au mutat împreună.
”Aura nu i-a spus soţului că va locui cu un alt bărbat, ci a preferat să-l mintă că se mută singură o perioadă”, ne-a povestit un apropiat. “Bogdan şi-a luat hainele şi a plecat de acasă în urmă cu câteva luni, preferând să stea cu chirie. Acesta i-a spus Aurei că are bani puşi deoparte, câteva sute de mii de euro, şi că vor putea trăi liniştiţi. Ea însă nu se bazează doar pe banii lui, ci mai ales pe cei ai soţului”, a mai spus acelaşi personaj.
Şi dacă vă întrebaţi cum reuşeşte femeia să ”scoată” bani de la Ciprian, bărbatul ei, răspunsul este simplu: l-a dat în judecată, i-a cerut divorţul şi daune materiale. Bineînţeles, în momentul în care a fost deschis procesul nu se ştia că ea are o aventură cu un bărbat însurat, iar dezvăluirile făcute de Click! este posibil să-i încurce serios planurile de a primi bani la divorţ.
Dincolo de aceste calcule, Aura nu are job stabil, spun cunoştinţele ei, iar Bogdan încasează lunar 5.000 de euro de la ASA şi aproximativ 2.000 de euro de la Digisport, postul de televiziune care l-a angajat ca şi colaborator. Până la termenul de judecată de săptămâna viitoare, Aura ş Bogdan au încercat să stea cât mai ascunşi. Ea stă mai mult în casă, iar el a plecat la Târgu Mureş, invocând faptul că are de rezolvat probleme la echipa ASA.
Revelion «pe furiş», în Italia
Click! v-a dezvăluit, în exclusivitate, detalii despre aventura pe care Bogdan Mara o are, de câteva luni, cu Aura. Cei doi au fost surprinşi în data de 27 decembrie, plecând împreună, cu un taxi, spre aeroport. Plănuiseră să facă Revelionul în Italia, dar şi-au luat toate măsurile de precauţie: au intrat separat în aeroport şi s-au „reunit” abia înainte de îmbarcare. Escapada cu amanta a venit la doar o zi după ce Mara s-a întors de la munte, unde petrecuse Crăciunul cu soţia şi copiii.