Andrei Ivan spune că a dormit cu mingea în brațe după meciul cu Mioveni

Ultima actualizare:

    Andrei Ivan s-a dat peste cap după golurile marcate cu MioveniFoto: sportpictures.eu
Andrei Ivan s-a dat peste cap după golurile marcate cu MioveniFoto: sportpictures.eu

Component al echipei Universitatea Craiova, Andrei Ivan, a relatat, într-o conferinţă de presă, ce a făcut după meciul cu CS Mioveni (5-2), în care a marcat patru goluri.

“Am luat mingea cu mine. După meci am dormit cu ea în braţe. Nu am sărbătorit deloc după cele patru goluri. M-am dus acasă, m-am recuperat”, a spus atacantul, care se aşteaptă la un meci dificil duminică, la ora 15.30, cu Farul Constanţa. “Întâlnim o echipă foarte bună, organizată, care vrea mereu posesia, a primit şi puţine goluri. Trebuie să mergem la Constanţa să luăm cele trei puncte şi să ne batem la titlu. Va fi dificil, dar sperăm să ieşim cu cele trei puncte de pe teren. Noi avem cel mai bun atac din ţară momentan, am marcat foarte multe goluri şi sper să marcăm şi cu Farul”.Atacantul s-a referit și la posibila plecare a sa de la Universitatea Craiova: “Vreau să rămân la Universitatea Craiova, să câştig titlul şi Cupa şi din vară vom vedea ce va fi”.De asemenea, Ivan a vorbit și despre relația lui cu antrenorul Laurenţiu Reghecampf: “Sunt în formă bună. Mister mă motivează de la meci la meci. Îmi plac antrenorii care mă motivează, care îmi dau încredere, care vorbesc cu mine mereu şi cred că ăsta este cel mai mare atu”, a spus Ivan.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania Tonga, amical rugby (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net