Are mai multe tatuaje decât punctele echipei sale
Sicilienii de la Palermo au strâns doar 15 puncte în acest sezon şi se luptă pentru supravieţuire. Noul conducător al italienilor, nonconformistul Paul Baccaglini, a depăşit de mult cifra 15 în ceea ce priveşte tatuajele.
De aproape două decenii, nimic n-a mişcat la gruparea din Palermo fără acordul lui Mauro Zamparini, un Gigi Becali în variantă italiană. Din 2002, de când a preluat clubul, acesta a schimbat nu mai puţin de 39 de antrenori, fiind o adevărată „speriatoare” pentru tehnicienii din Cizmă. Când au aflat că Zamparini se pregăteşte să plece din fruntea echipei, probabil că fanii lui Palermo s-au bucurat nespus. Doar că, surpriză! În locul „bătrânului Zamparini (76 de ani) a venit un tinerel de 33 de ani cel puţin la fel de ciudat. E vorba de un italian născut în America, Paul Baccaglini, reprezentantul unor fonduri de investiţii care promit o nouă eră financiară la Palermo.
Toate bune şi frumoase, doar că acest Baccaglini pare un „nebun” cu acte, asta după imaginea pe care şi-a construit-o singur până în prezent. Astfel, el s-a remarcat în special pe la show-uri de televiziune şi a şocat cu numărul imens de tatuaje expuse fără nici un fel de scrupule pe reţelele de socializare. Inclusiv la prezentarea oficială, noul preşedinte al sicilienilor şi-a dezvăluit de sub costum un mic tatuaj cu vulturul care tronează pe emblema clubului. „Aveţi încredere în mine! Voi lua totul pe spatele meu”, a susţinut Baccaglini în faţa jurnaliştilor şi suporterilor, mulţi dintre ei sceptici cu privire la viitorul lui Palermo.