Asta e echipa dezamăgirilor din Liga 1!

Ultima actualizare:
Fundaşul în vârstă de 36 de ani s-a despărţit de Rayo Vallecano, dar mai vrea să joace câţiva ani
Fundaşul în vârstă de 36 de ani s-a despărţit de Rayo Vallecano, dar mai vrea să joace câţiva ani

Superlativele le cunoaştem deja după adjudecarea titlului de către CFR Cluj, dar mai bine stăm cantitativ la cele negative. Din nou în Liga 1 au ajuns mulţi jucători supraevaluaţi, care n-au confirmat aşteptările şi nici sumele investite în ei. Am putea să facem un lot de 25, ca pentru Mondial, dar ne-am oprit la doar un prim 11 al deziluziilor din această stagiune.

Poarta celei mai slabe echipe a campionatului este apărată de Alexandru Vlad. Puştiul în vârstă de 19 ani a fost total depăşit de miza în care a intrat cu capul înainte după plecarea lui Florin Niţă la Sparta Praga. Şefii FCSB-ului s-au prins după doar cinci meciuri că lui Vlad îi tremură mânuşile în mână şi l-au adus de urgenţă pe Bălgrădean, care nu a mai cedat locul până la final. Bilă neagră şi o mare şansă ratată pentru tânărul portar. Pe linia de fund a celei mai dezamăgitoare echipe a sezonului stau doi fundaşi străini aduşi cu surle şi trâmbiţe şi două repatrieri româneşti catastrofale.

„Câinii” l-au repatriat pe mijlocaş ca pe un mare star, dar acesta a ajuns repede exclus din lot şi la un pas de rezilierea contractului
„Câinii” l-au repatriat pe mijlocaş ca pe un mare star, dar acesta a ajuns repede exclus din lot şi la un pas de rezilierea contractului

Gilvan a fost adus de CFR Cluj din Brazilia, dar n-a jucat niciun meci pentru campioană, aproape la fel ca şi portughezul Arthur Jorge, de la FCSB. Acesta n-a avut decât ocazia de a-şi da un autogol la singura lui apariţie în tricoul roş-albastru, în acel 2-1 cu Juventus, şi aventura lui în Liga 1 trebuie uitată repede. Şi CS U Craiova s-a fript cu Florin Gardoş, care a arătat că oricât de bine te-ai antrena în Premier League, dacă nu joci, nu se vede. Doar trei apariţii pentru olteni, care probabil nu-l vor transfera definitiv de la Southampton.

Balde, ţeapa lui Dan Petrescu

Răzvan Raţ pare să fi ales şi el greşit ieşirea din scenă, la Poli Timişoara, echipă cu aproape ambele picioare în liga secundă. Fostul internaţional a jucat 7 partide pentru bănăţeni, dar fără să influenţeze în bine rezultatele echipei. În linia de mijloc avem tot trei astfel de corifei care au revenit în Liga 1 ca zei, dar care au fost repede decăzuţi la rangul inferior de oameni. Cristi Tănase, la FCSB, şi Gabriel Torje, la Dinamo, au crezut că vor zburda în România după experienţe neplăcute în Turcia, dar nu a fost aşa. Niciunul n-a fost relevant pentru echipa lui şi cel mai probabil vor pleca de la cei doi granzi, la finalul acestei luni. Lucian Sânmărtean pare să fi consumat şi el benzina la 38 de ani şi e aproape de o retrogradare cu FC Voluntari, după ce nu s-a impus nici la Al-Taawoun, în Arabia Saudită.


    „Câinii” l-au repatriat pe mijlocaş ca pe un mare star, dar acesta a ajuns repede exclus din lot şi la un pas de rezilierea contractuluiFoto Click!
„Câinii” l-au repatriat pe mijlocaş ca pe un mare star, dar acesta a ajuns repede exclus din lot şi la un pas de rezilierea contractuluiFoto Click!

Măcar cei trei şi-au trăit traiul şi şi-au mâncat mălaiul, dar ce ne facem cu „perla” Dragoş Nedelcu, adus la FCSB cu fiţe de naţională, dar care a căzut într-un anonimat total? Probabil se aşteaptă nu nou sezon, cu mai mult noroc. În atac avem alte două „poame” care întregesc perfect cel mai slab prim 11 al sezonului în Liga 1. Ibrahima Balde a fost „ţeapa” lui Dan Petrescu, evoluţiile senegalezului făcându-i pe toţi clujenii să se gândeacă cum a putut acesta să joace la Atletico Madrid, Osasuna, Kuban Krasnodar şi Reims. Cireaşa de pe tort sau bomboana de pe colivă, cum vreţi s-o luaţi, nu poate fi decât „imensul” Denis Alibec. Răsfăţatul atacant a luat lupta la titlu drept o dispută pe cine sparge mai multe baloane în parc, iar FCSB a pierdut cursa şi pe mâna lui. Deşi a fost forţat nemeritat în 20 de partide, acesta a marcat o singură dată şi ar fi fost de mult istorie dacă nu ar fi costat două milioane de euro.

Dică, cel mai neinspirat antrenor

Cea mai slabă echipă a campionatului trebuie să aibă şi un antrenor de acelaşi calibru, ca să facem treaba până la capăt. Desigur, el nu poate fi altul decât Nicolae Dică, cel care a reuşit contraperformanţa de a termina pe locul doi cu cel mai valoros lot avut la dispoziţie de vreun tehnician în Liga 1. Fostul mijlocaş nu a reuşit să gestioneze problemele apărute în vestiar pe parcursul sezonului şi nici relaţia cu Gigi Becali, căruia i s-a subordonat prea obedient de câte ori a cerut-o patronul.

simeon stalpnicul png

Echipa dezamăgirilor sezonului 2017-2018:

Vlad – Gilvan, Ar. Jorge, Gardoş, Raţ, - Cr. Tănase, Nedelcu, Sânmărtean, Torje - Balde, Alibec

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net