Ce-a mai chefuit Gică Popescu după eliberare!

Ultima actualizare:

    Gică Popescu a fost eliberat din închisoare miercuri, 4 noiembriefotografii: Mihai Caliu
Gică Popescu a fost eliberat din închisoare miercuri, 4 noiembriefotografii: Mihai Caliu

Viaţa nu mai e niciodată la fel după ce experimentezi Iadul, iar Gică Popescu pare să fi învăţat şi el această lecţie. Cele 20 de luni petrecute după gratii l-au făcut pe fostul căpitan al Barcelonei să guste fiecare oră ca pe ultima, iar o zi de naştere chiar devine o sărbătoare în acest context.

N-o fi căzut “Baciul” într-un sentimentalism exagerat şi nu ne aşteptăm acum să aprecieze orice adiere de vânt sau cădere de frunză. La aniversarea a 48 de ani a vrut totuşi să facă spectacol. Duminică şi-a invitat toţi cunoscuţii, mai ales din lumea fotbalului, la un hotel de lux din Pipera şi a petrecut peste opt ore.

Alături de el au fost foştii colegi de la echipa naţională Gheorghe Hagi, Ilie Dumitrescu, Adrian Ilie, Cristi Chivu şi Didi Prodan. Cei mai mulţi au venit însoţiţi de consoarte, iar unii şi-au adus şi copiii. A fost cazul “Regelui”, care a fost însoţit atât de soţia sa, Marilena, sora nevestei “Baciului”, cât şi de fiul său, Ianis.

Distracţia a ţinut opt ore

La eveniment au participat însă şi fostul arbitru UEFA, Ion Crăciunescu, dar şi Corina Stoica, soţia lui Mihai Stoica, fostul coleg de celulă al lui Gică Popescu la Penitenciarul Jilava. “Baciul” a primit atât de multe cadouri, încât n-a putut să le care singur. A rugat pe cineva să tragă maşina cu spatele lângă uşa restaurantului şi acolo s-a încărcat peţioasa “marfă”. Având în vedere că sindrofia s-a ţinut cu o zi înainte de aniversarea propriu-zisă, e de aşteptat ca Gică Popescu să fi continuat şi ieri petrecerea începută duminică.

Hagi a ajuns printre  primii la petrecere,  însoţit de  fiul său, Ianis
Hagi a ajuns printre primii la petrecere, însoţit de fiul său, Ianis

Ilie Dumitrescu a venit  singur, a plecat devreme  şi nu pare că s-a simţit  extraordinar
Ilie Dumitrescu a venit singur, a plecat devreme şi nu pare că s-a simţit extraordinar

Cristi Chivu a jucat  destul de puţin alături de  Popescu, dar el şi soţia  Adelina n-au ratat şansa  de a-l sărbători pe „Baci”
Cristi Chivu a jucat destul de puţin alături de Popescu, dar el şi soţia Adelina n-au ratat şansa de a-l sărbători pe „Baci”

Didi Prodan pare că şi-a  respectat imaginea de  “suflet al petrecerilor”
Didi Prodan pare că şi-a respectat imaginea de “suflet al petrecerilor”

 Adrian Ilie a fost discret  la eveniment, aşa  cum a rămas după ce  s-a retras din fotbal
Adrian Ilie a fost discret la eveniment, aşa cum a rămas după ce s-a retras din fotbal

Popescu a avut nevoie de  ajutorul chelnerilor pentru  a-şi căra cadourile în maşină
Popescu a avut nevoie de ajutorul chelnerilor pentru a-şi căra cadourile în maşină

A stat închis 597 de zile

Gheorghe Popescu a fost condamnat pe 4 martie 2014 la o pedeapsă cu executare de trei ani, o lună şi zece zile în Dosarul Transferurilor. Fostul fotbalist a executat însă doar 597 de zile, fiind eliberat condiţionat săptămâna trecută. 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net