CFR, bătută de "refuzaţi"
CFR era fruntaşă în Liga I, alături de Steaua, şi neînvinsă de opt meciuri, indiferent că s-au disputat în campionat, Cupă sau amicale. Dar, trupa din Târgu Mureş, cu cinci dintre oamenii care au trecut pe la clubul din Gruia, s-a impus cu 2-0.
Cristi Pustai a debutat cu dreptul pe banca mureşenilor. A mizat pe fotbaliştii pe care CFR i-a îndepărtat şi s-a impus cu 2-0. Primul gol a fost reuşit de Ioan Hora, mijlocaş trimis din Gruia încă de pe vremea când ASA era în liga a doua. Apoi, tabela a fost închisă de N’Doye. Dar, pe teren s-au aflat şi portarul Edi Stăncioiu, fundaşul Lazlo Sepsi sau mijlocaşii Gabi Mureşan şi Claudiu Voiculeţ, toţi având trecut “vişiniu”.
Lor li se adaugă şi Velayos, apărător ce a evoluat la trupa din Gruia, dar nu a evoluat acum împotriva fostei sale echipe.“Ne aşteptam să vină această înfrângere. Nu suntem favoriţi la titlu, obiectivul e să terminăm în primele patru-cinci locuri”, a spus antrenorul cfr-iştilor. Iar, Pustai, aflat la primul meci la ASA, a comentat. “Am reuşit să oprim seria foarte bună a echipei adverse, veneau după şase victorii consecutive în campionat”, a explicat antrenorul mureşenilor, în condiţiile în care echipa sa a ratat şi un penalty.