CSU Craiova a intrat în era Mangia! Cine e noul antrenor al oltenilor
Italianul Devis Mangia a fost numit în funcția de antrenor al echipei de fotbal CSU Craiova, el urmând să-i ia locul pe banca oltenilor lui Gheorghe Mulţescu.
''Devis Mangia este antrenorul care va conduce Universitatea Craiova la revenirea în Europa'', a anunțat marţi seară site-ul oficial al clubului din Bănie.
În vârstă de 42 de ani, Devis Mangia are experiență în Serie A, unde a pregătit formația Palermo, în 2011. Cea mai importantă performanță din cariera sa este calificarea cu naţionala de tineret a Italiei în finala Campionatului European Under 21 din 2013.
Devis Mangia a luat deja primele măsuri asupra lotului delor de la CSU Craiova. El a discutat cu şefii şi s-a luat decizia ca patru jucători aduşi în iarnă să fie îndepărtaţi. Ei sunt atacantul Nusmir Fajic, fundaşul Barthe, dar şi Pedro Mingote și Bogdan Bucurică. De fapt, dintre cei veniţi în ianuarie va rămâne doar bulgarul Radoslav Dimitrov. Şi Andrei Ivan ar putea părăsi echipa, dar doar în cazul unei oferte bănoase din străinătate.