Daniel Niculae a revenit după 156 de zile

Ultima actualizare:

    Daniel Niculae a revenit în prima ligă după o absenţă de aproape 5 luni. El va evolua la Astra până la finalul campionatuluiFoto: Sportpictures.eu
Daniel Niculae a revenit în prima ligă după o absenţă de aproape 5 luni. El va evolua la Astra până la finalul campionatuluiFoto: Sportpictures.eu

Daniel Niculae nu mai jucase o partidă oficială din mai, de când era la Rapid şi, după cinci luni în care a stat pe tuşă, ofertele visate din străinătate lipsind, a semnat cu Astra. La doar o zi de la prezentare a fost pe teren şi, la 33 de ani, speră să se regăsească printre “tricolori” la turneul final.

Nico, a cărui carieră autohtonă se confundă cu istoria Rapidului, singura echipă unde a jucat în ţară, a ales acum Astra. În vară, giuleştenii au retrogradat în liga secundă, el a devenit liber de contract şi a sperat să ajungă la un club din afara graniţelor. Propunerile nu au apărut, s-a antrenat singur, iar veniturile şi le-a rontunjit încasând câteva mii de euro lunar ca invitat în cadrul unei emisiuni sportive. Dar, salvarea a venit tot de la “fraţii” săi rapidişti, aflaţi acum la Astra, antrenorul Marius Şumudică şi preşedintele Dani Coman. Totul a decurs repede: o discuţie de principiu, marţea trecută s-au parafat actele, joi a fost prezentarea şi vineri a jucat. Debutul la Astra a fost unul fericit şi, chiar dacă a evoluat doar ultimele 45 de minute, a reuşit o pasă de gol. S-a consemnat astfel reîntoarcerea oficială pe gazon, ultimul său meci datând de la 27 mai, când Rapidul a întâlnit Pandurii. S-au scurs 156 de zile între cele două jocuri, dar Niculae are gânduri mari. “Am jucat 45 de minute după o perioadă lungă şi, dacă eram bine pregătit, aş fi lovit cu stângul, dar dreptul mă ascultă mai bine. Mă bucur că nu m-am accidentat… Fizic, trebuie să mă pun la punct şi am nevoie de multă muncă”, a spus “Nico”. Apoi, a continuat: “Nu mă aşteptam să debutez, aveam doar două antrenamente, dar s-a făcut totul pe repede înainte”. De fapt, ritmul este unul impus pentru ca atacantul să fie în formă maximă într-un interval cât mai scurt. Dacă Astra va câştiga titlul şi “vârful” va avea un rol decisiv, atunci sunt şanse mari să bifeze şi o prezenţă la Euro alături de echipa naţională, acolo unde nu a mai fost din 2012. “Din vară mă rugam să vină, ştiam că are grijă de corpul său. E un atacant bun, ce are calităţi rar întâlnite”, l-a lăudat şi Şumudică.

Şi Săpunaru e gata pentru naţională

Săpunaru e om de bază la Pandurii
Săpunaru e om de bază la Pandurii

Cristi Săpunaru a fost şi el liber de contract după despărţirea de Rapid, însă în septembrie a semnat cu Pandurii. Mutarea a fost una inspirată, iar la debut a reuşit să marcheze. El poate acoperi fără probleme şi flancul drept al apărării echipei naţionale, mai ales că acum nu mai e selecţioner duşmanul său, Victor Piţurcă.

Mutu, rezervă de lux în India, vrea la Euro

Atacantul de 36 de ani, Adi Mutu, vorbeşte tot mai des despre o întoarcere a sa în lotul “tricolorilor”. El se laudă că ţine legătura cu Anghel Iordănescu şi că va putea evolua la turneul final de la anul, din Franţa, dar deocamdată nu e folosit nici de echipa sa, FC Pune. “Briliantul” a ajuns o simplă rezervă  şi e greu de crezut că Generalul se va baza pe unul care nu e bun nici în campionatul indian.

Marica vrea să fie «tricolor», dar n-are echipă

Ciprian Marica, cândva om de bază al trupei lui Iordănescu, a pierdut contactul cu echipa după ce turcii de la Konyaspor s-au decis să-l dea afară. A fost accidentat mult timp, apoi a stat rezervă şi acum e liber de contract. Cert e că s-a supărat pe selecţioner fiindcă nu l-a mai convocat, însă el toată vara a jucat doar un meci, după care a fost pus pe liber.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
kyrgios nick gettyimages 1202433358 jpeg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Marius Marin si Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Ramin Rezaeian (EPA) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Simona Halep (Getty Images) jpg
cristiano ronaldo bucurie jpg
sumudica si geaca norocoasa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net