Denis Alibec, mai scump cu 800.000 €
Denis Alibec era cotat în vara trecută la 900.000 de euro. Acum costă 1.700.000 şi în câteva luni, cu trofeul Ligii I în palmares şi o participare la Euro, preţul său ar putea “exploda”.
Astra Giurgiu mai are nevoie doar de un punct pentru a-şi asigura primul titlu din istoria clubului. Recent, “astralii” i-au desfiinţat pe cei de la ASA, 4-1, golurile fiind înscrise în ordine de Găman, Teixeira, Alibec şi Florea. Marcatorii au un punct comun: cota lor a crescut semnificativ de când sunt la un pas de laurii de campioni, excepţia numindu-se Teixeira, care costă tot 400.000 de euro. În rest, Găman a “urcat” de la 1.500.000 la 1.800.000 de euro, Florea a câştigat şi el 100.000 de euro în dreptul valorii, însă vedeta Denis Alibec a reuşit cel mai spectaculos salt. În vara trecută, când a început această ediţie a întrecerii interne, atacantul era plasat, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de, la 900.000 de euro. În prezent, suma e aproape dublă, 1.700.000. L-a recomandat numărul reuşitelor, 15 doar în campionat, dintre care şapte în play-off, fiind golgheterul acestei competiţii.
La vară ar putea fi vândut în străinătate
Curios, el nu l-a impresionat pe selecţionerul Iordănescu şi nu a fost convocat pentru amicalele cu Lituania şi Spania. Dar jocul cu Steaua, “finala” câştigată cu 2-0, meci în care a şi marcat, i-a schimbat viziunea lui “Tata Puiu”. Aproape sigur, Denis va fi în lotul pentru Campionatul European de la vară şi o evoluţie bună în acest turneu îi poate aduce un transfer în străinătate, acolo unde până acum nu a impresionat. Automat, valoarea sa va creşte, iar la 25 de ani, atacantul va depăşi lejer pragul de două milioane de euro. Alibec a dezvăluit şi câteva dintre planurile sale legate de echipa naţională. El şi-ar dori să joace în meciul de debut România – Franţa şi să înscrie, dintr-o pasă a lui Budescu. Fostul său coleg de la Astra vândut în China, la Dalian Yifang, şi fiind un tip excentric, cu zeci de tatuaje, a anunţat că-şi va mări colecţia dacă va trece de grupele Euro, iar o finală ar echivala cu un desen pe limbă.
Şumudică, în război cu steliştii: le dă replici din B.D.!
Directorul sportiv al Stelei, Mihai Stoica, a sugerat că Astra a câştigat lejer cu ASA, 4-1, mureşenii lăsându-se bătuţi. În plus, giurgiuvenii ar fi avut parte şi de ajutorul arbitrilor. După acest anunţ, antrenorul liderului, Marius Şumudică, a tunat: “Meme Stoica este prea mare pentru noi şi pentru fotbalul românesc ca să-i răspund eu. Îi aduc doar aminte de un simplu refren din BD: «Fă-te om, fă-te om, alungă gândul necurat»”. Tehnicianul i-a „înţepat” şi pe Duckadam şi Hagi, primul susţinând că Astra nu merită să câştige titlul, iar „Regele” dând de înţeles că giurgiuvenii au susţinere din partea FRF. „Îi spun acestui simbol FCSB-ist că Steaua nu a pierdut campionatul, Astra l-a câştigat fiindcă a condus încă din tur, iar Hagi nu ştiu ce a vrut să spună. Ca antrenor, săracul, nu a reuşit să mă bată. Începea meciul în sacou şi îl termina în tricou. Nu ştiu dacă avea maiou pe dedesubt”, a comentat “Şumi”, care ar putea ajunge iar la Comisia de Disciplină după ce le-a arătat semne obscene fanilor la meciul cu ASA.