Doar pe italieni îi mai păcălim

Ultima actualizare:

Săptămâna trecută s-a jucat prima etapă a noului sezon în Premier League şi Ligue 1, în acest weekend încep italienii şi spaniolii, iar vinerea viitoare îi dau drumul la treabă şi nemţii. În aceste cinci mari competiţii, cele mai urmărite de pe continent, suntem reprezentaţi, din păcate, tot mai slab. Iată cu cine ne mai salvăm!

În Anglia, de departe cel mai urmărit fotbal din Europa, mai avem doar doi jucători, şi nici aceia cu statute foarte confortabile. Costel Pantilimon nu scapă nici acum de blestemul de a fi rezervă şi va aştepta să se întâmple ceva cu brazilianul Heurelio Gomez pentru a prinde şi el minute la Watford. Apoi, în sudul Britaniei, Gardoş se chinuie din răsputeri să revină la Southampton, dar accidentările nu-i dau pace. Şi după ce se va însănătoşi are însă şanse mici să joace, linia de fund a „Sfinţilor” fiind cam bătută în cuie. În prima etapă, echipele celor doi români au jucat între ele pe Saint Mary’s, meci încheiat 1-1, dar niciunul n-a fost utilizat, fapt care spune totul. Nici în Spania nu stăm mai bine! Rayo Vallecano a retrogradat în Secunda, iar Raţ se va bate acum pentru promovare cu Contra şi Ochiroşii, de la Alcorcon, şi cu Craioveanu şi Anton de la Getafe. Noroc cu Florin Andone, care s-a transferat de la Cordoba la Deportivo la Coruna şi devine astfel singurul român din Primera Division în sezonul 2016-2017. 

Mult mai bine stăm însă în Italia, cel puţin numeric. În Serie A avem opt jucători legitimaţi, fiecare însă cu problemele lui. Vlad Chiricheş nu pare om de bază la Napoli nici în acest sezon. Ciprian Tătăruşanu va începe ca titular, dar Fiorentina i-a adus în spinare trei puşti şi se aude că măcar pe unul, Lezzerini, vor să-l forţeze în primul 11, fapt care l-ar zbura pe român. Tot la toscani, Ianis Hagi a fost până la urmă păstrat în lot, dar va prinde rar minute de la Paulo Sousa, cel mai probabil pe finaluri de meci. Radu Ştefan pare cel mai stabil dintre toţi, fundaşul fiind titular fără probleme în angrenajul lui Lazio. În rest, pariuri, promisiuni sau variante de rezervă. Stoian a promovat cu Crotone şi se pare că va rămâne un jucător important în prima echipă. Şi Mitriţă a ajuns cu Pescara în Serie A, doar că fostul mijlocaş al Viitorului va fi cu siguranţă rezervă de lux, la fel ca şi „veteranul” Lobonţ, la Roma. Avem şi un nou intrat în peisaj, Deian Boldor, la Bologna, un copil de imigranţi români de la care toată lumea aşteaptă să fie noul Florin Andone. În Ligue 1 şi Bundesliga n-avem niciun reprezentant, Mihai Roman părăsind-o pe Toulouse pentru Botoşani, iar Alexandru Maxim retrogradând cu Stuttgart.

Chipciu, Pârvulescu şi Bejan, în lumea a doua

Exceptându-i pe cei 11 jucători din „Big 5”, România mai are câţiva jucători în campionatele bune, dar din eşalonul secund. Alex Chipciu şi Cristi Manea joacă în Belgia, la Anderlecht şi Mouscron. Andreas Calcan, un puşti de 22 de ani, e legitimat la Willem II Tilburg, în prima ligă olandeză. Paul Pârvulescu a dat Steaua pe Sankt Polten, din Bundesliga austriacă, iar fostul mureşean, Florin Bejan, evoluează din acest sezon pentru polonezii de la Cracovia. Lista „vesticilor” e încheiată de deja cunoscutul Alex Măţel, legitimat la Dinamo Zagreb, în Croaţia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net